Echipa locală de fotbal, Șomuz Fălticeni, va începe pregătirea de iarnă pe data de 12 ianuarie 2022.
Va fi o pregătire pe plan local, în care antrenorul Iulian Ionesi și colegii din staff-ul tehnic Florin Ailenei și Adrian Avrămia vor pune accent pe reacomodarea la efort, pregătirea fizică a jucătorilor și disputarea a cel puțin zece jocuri de pregătire, totul într-un interval de doar două luni.
Ultimele trei etape ale returului Ligii a 3-a sunt programate începând cu data de 12 martie. Șomuz va întâlni pe rând trei dintre echipele cu care se luptă pentru un loc în zona locurilor care asigură participarea în play-off: Foresta Suceava (acasă), Hușana Huși (deplasare) și Dante Botoșani (acasă).
În pauza de iarnă, echipa din Fălticeni s-a despărțit de 4 jucători. Vasile Padovei, unul dintre cei mai vechi jucători din lotul Șomuzului, se va dedica vieții de familie și carierei militare, acesta desfășurându-și activitatea în structurile Jandarmeriei Române din zona Bacăului.
La finalul colaborării au fost și cei doi jucători străini: Olavio Gomes și Afkir Tarek. De asemenea, a părăsit echipa și Alexandru Irimescu.
“Dorim sa le mulțumim pentru reușitele în tricoul Somuzului, în special lui Vasile Padovei care a marcat goluri importante pentru echipa noastră. S-a căsătorit de curând, iar naveta Bacău – Fălticeni ar fi dificilă pentru el în condițiile în care trebuie să fie prezent la activitățile impuse de statutul său militar. Conducerea clubului l-a înțeles și apreciază eforturile făcute de el până acum”, ne-a declarat antrenorul Iulian Ionesi.
Odată cu reluarea pregătirii, vor intra în programul normal de antrenament și trei dintre jucătorii pe care echipa nu a putut conta din cauza accidentărilor care i-au ținut departe de fotbal o perioadă îndelungată. Este vorba despre căpitanul Eduard Julei, Alexandru Pitic și Vasile Dănilă. Aceștia s-au accidentat grav în partida cu prim divizionara FC Voluntari, din șaisprezecimile Cupei României.
Pe lângă recuperarea jucătorilor accidentați, conducerea echipei și staff-ul tehnic sunt în discuții cu anumiți jucători, pentru completarea lotului.
Echipa va avea în continuare și susținerea financiară din partea administrației locale.
“Domnul primar ne-a confirmat sprijinul, îi mulțumim pe această cale, iar obiectivul echipei este acela clasara pe unul din primele patru locuri la finalul campionatului”, a precizat Iulian Ionesi.
Așadar, lotul se va reuni pe data de 12 ianuarie, iar până pe 25 ianuarie va fi o perioadă de reacomodare la efort, urmată de 10 zile de cantonament pe plan local, în care se va pune accent pe partea fizică. În a doua parte a perioadei de pregătire precompetiționale se va pune accent pe partea tehnico- tactică, cu jocuri amicale și antrenamente specifice.
Iată și echipele în compania cărora se vor disputa meciurilor de pregătire, cu mențiunea că locul de disputare va fi ales în funcție de condițiile meteorologice:
22 ianuarie – Juniorul Suceava
5 februarie – Juniorul Suceava
9 februarie – LPS Suceava
12 februarie – Știința Miroslava
16 februarie – Bucovina Rădăuți
19 februarie – Dante Botoșani
23 februarie – Bucovina Rădăuți
26 februarie – LPS Suceava
2 martie – Aerostar Bacău
5 martie – Șomuzul Preutești