ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN
În intervalul 17 ianuarie, ora 10 – 17 ianuarie, ora 16, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a țării, iar local în Oltenia, Transilvania, Moldova, nordul Crișanei și sud-vestul Munteniei vor fi rafale de 55…70 km/h.
În zona de munte vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m, rafalele vor depăși 90…110 km/h, vizibilitatea va fi redusă și va fi viscol.
Începând din orele după-amiezii, aria ninsorilor moderate cantitativ va cuprinde nord-vestul teritoriului și local zona de munte.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN
Din seara zilei de luni (17 ianuarie) și până în dimineața zilei de marți (18 ianuarie), vântul va prezenta intensificări în cea mai mare parte a țării.
La munte vor fi rafale de 80…110 km/h, iar în Moldova, Transilvania și sudul Olteniei viteza vântului va atinge 65…70 km/h și pe arii restrânse 80 km/h. În celelalte regiuni vor fi intensificări locale și temporare îndeosebi spre seară și în prima parte a nopții de luni spre marți, cu viteze în general de 55…65 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ, îndeosebi la peste 1700 m, unde vizibilitatea se va reduce semnificativ. Ninsori viscolite se vor semnala local și în jumătatea nordică a teritoriului.
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ – COD PORTOCALIU
În intervalul 17 ianuarie, ora 16 – 18 ianuarie, ora 08, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și de Curbură și local în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, vântul va sufla tare, cu rafale de peste 110…140 km/h. Va ninge viscolit, local mai abundent (15…25 l/mp), vizibilitatea va fi foarte redusă, iar zăpada troienită.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN
Pe parcursul zilei de marți (18 ianuarie, până la ora 20), vântul va continua să prezinte intensificări în estul, centrul și local în sudul și sud-estul țării, precum și în zonele de munte.
În Carpații Meridionali, îndeosebi în zona înaltă, vor fi rafale de 90…110 km/h, viscolind ninsoarea, iar vizibilitatea va fi redusă.
În Moldova, viteza vântului va atinge 60…85 km/h, iar în Transilvania, Dobrogea, sudul Olteniei și local în Muntenia, 55…60 km/h.