Home Sport Liga 3: Șomuz Fălticeni s-a întors cu toate punctele de la Bacău

Liga 3: Șomuz Fălticeni s-a întors cu toate punctele de la Bacău

by A.S.
0 comment

Șomuz Fălticeni a obținut a doua victorie consecutivă în play-out-ul Ligii a 3-a, Seria 1.

Echipa pregătită de Iulian Ionesi a învins cu 2-0 în deplasare, la Bacău.

Golurile (vezi video) au fost marcate de juniorul Alexandru Savin, aflat la a doua reușită cu minge lobată peste portar, și golgeterul echipei, Robert Ciobanu.

În afara celor două reușite, Șomuz a avut alte cel puțin 3 situații de a marca, de două ori mingea lovind bara.

O victorie amară, se poate spune, pentru că fălticenenii ar fi avut nevoie de acest succes în perioada sezonului regular. Atunci băcăuanii au câștigat cu 3-2 și au încurcat Șomuzul.

Cu victoria de sâmbătă, Șomuz ajunge la 30 de puncte și își consolidează poziția a 2-a.

O clasare care poate fi îmbunătățită cu o victorie în meciul de la sfârșitul săptămânii viitoare, pe teren propriu, în compania echipei Ceahlăul Piatra Neamț. Un meci al orgoliilor rănite, pentru că ambele echipe și-ar fi dorit o prezență în lupta pentru barajul de promovare.

GALERIE FOTO – FĂLTICENI ONLINE

CSM Bacău – Șomuz Fălticeni 0-2 (0-1)

Marcatori: Alexandru Savin (min. 44), Robert Ciobanu (min. 54)

CSM: Cîmpianu T. – Prentu M (Gerasim R.), Manta I., Vasilică M., Strat C., Milițeanu L., Popa L. (Gîrneață A.), Priboi A. , Ungureanu B., Antal N. (Mocanu V.), Vasile R. Antrenor: Codrin Mindirigiu.

Șomuz: Puianu I. – Antonesei F., Vitu V., Chirilescu V., Nistor M. (cpt.) (78 Străjeriu I.), Dănilă V. (87 Maganu V.), Bejenar D., Alecsandru A., Julei E. (84 Murovanîi N.), Ciobanu R. (87 Pitic A.), Savin A. (78 Ciobanu E.). Rezerve neutilizate: Malac O., Cîrstean G., Ailenei F. Ionesi I. Antrenor: Iulian Ionesi.

Au mai jucat: Străjeriu I., Ciobanu E., Murovanîi N., Maganu V., Pitic. A.

Arbitri: Jijie Bogdan, din Botoșani (la centru), Caba Bogdan și Popovici Valentin, din Botoșani (asistenți).

Observatori: Botezatu Nicolae (Piatra Neamț) și Andrici Ilie (Botoșani).

Rezultatele etapei a 2-a / Play-out

CSM Paşcani0 – 1CS Ştiinţa Miroslava
CSM Bacău0 – 2ACS Şomuz Fălticeni
ACSM Ceahlăul P. Neamţ1 – 0CS Sporting Juniorul Vaslui

Clasament actualizat:

LocEchipaMVEIGol+/-Pct
1.ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ22005-0533
2.ACS Şomuz Fălticeni22005-1430
3.CS Sporting Juniorul Vaslui20110-1-125
4.CS Ştiinţa Miroslava21012-3-123
5.CSM Bacău20110-2-218
6.CSM Paşcani20020-5-54

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705