Home ACTUALITATERegional Hram la Rădășeni în Parohia “Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina”

Hram la Rădășeni în Parohia “Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina”

by Fălticeni Online
0 comment

Sâmbătă, 21 mai, Biserica voievodală (Biserica neagră – de lemn) din Rădășeni, își serbează cel de-al doilea hram, Sfinții Împărați Constantin și Elena. 

Programul liturgic specific acestei sărbători a început în seara zilei de vineri, când a fost săvârșită slujba Vecerneiei cu Litie.

Astăzi, în zi de sărbătoare, este săvârșită Slujba Utreniei și Sfânta Liturghie în sobor de preoți, urmate de slujba parastasului. După slujbă credincioșii sunt așteptați să participe la agapa frățească, au anunțat preoții Constantin și Georgian Rotar.

“Biserica Sfinţii Mercurie şi Ecaterina, monument istoric din satul Rădăşeni, judeţul Suceava, este una dintre cele mai frumoase biserici de lemn din Moldova şi chiar din ţară. 

Biserica parohială „Sfântul Mercurie şi Sfânta Ecaterina“ este construită din bârne de brad, iar cei bătrâni spun că lemnul ar fi fost obţinut din tăierea copacilor aflaţi chiar în acel loc. După tradiţie, ar fi existat o altă biserică mai veche pe locul numit „Silişte“, unde a fost şi prima aşezare a satului. Probabil că năvălirea tătarilor în anul 1241 i-a silit pe locuitori să se mute în partea de sat numită „Fundoaia“, sub dealul Cetăţuii.

După tradiţie, biserica a fost construită de Ştefan Tomşa între anii 1611 şi 1622.

În anul 1741, pe timpul lui Constantin Mavrocordat, din Hotărnicia unei bucăţi de loc din hotarul târgului Baia, aflăm că Ştefan Tomşa, care a domnit în anii 1611-1615 şi 1622-1623, ar fi învăţat carte la Şcoala Preoţească din Rădăşeni şi „miluin-du-l Dumnezeu cu domnia“, a venit la Rădăşeni şi a făcut biserica. Se presupune însă şi existenţa unei biserici mai vechi sau chiar a mai multora, în vatra satului.”

Text preluat din articolul Biserica voievodală din Rădăşeni, înnoire după 400 de ani, publicat de  Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanu.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705