Home ACTUALITATE Arestul IPJ Suceava s-a umplut cu şoferi reţinuţi şi încarceraţi pentru infracţiuni rutiere

Arestul IPJ Suceava s-a umplut cu şoferi reţinuţi şi încarceraţi pentru infracţiuni rutiere

by Fălticeni Online
0 comment

Deși în ultima perioadă mai multe persoane au ajuns în arestul IPJ Suceava pentru comiterea de infracțiuni rutiere, unii șoferi dau dovadă în continuare de iresponsabilitate și își pun în pericol propria viață dar și a celorlalți participanți la trafic, săvârșind infracțiuni la regimul rutier.

Polițiștii suceveni atrag atenția cu privire la faptul că vor dispune reținerea și încarcerarea celor care săvârșesc fapte penale la regimul rutier, în funcție de gravitatea faptelor, consecințele produse și materialul probator administrat.

Joi, 26 mai 2022, orele 15.11, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin numărul de urgenţă 112 cu privire la faptul că o femeie a fost lovită de o motocicletă, iar conducătorul motocicletei a părăsit locul accidentului.

Echipajul de poliție rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți s-a deplasat la fața locului și a stabilit că o tânără, în vârstă de 17 ani, din comuna Voitinel, a pătruns pe un drum comunal neclasificat, de pe o uliță din partea dreaptă, deplasându-se pe mijlocul părții carosabile din beton.

La un moment dat, a fost acroșată din partea din spate de un moped care era condus de un bărbat de 28 de ani din aceeași localitate. Tânăra a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni fizice iar conducătorul mopedului și-a continuat deplasarea, părăsind locul accidentului. Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Rădăuți și a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. După cercetarea locului accidentului, a fost identificat autorul accidentului iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că mopedul nu figurează înmatriculat sau înregistrat iar bărbatul de 28 de ani nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.

Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În continuarea cercetărilor efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat, prin ordonanța din data de 26.05.2022 s-a dispus reținerea suspectului de 28 de ani din comuna Voitinel, pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Miercuri, 25 mai 2022, ora 22.21, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin  numărul de urgenţă 112 despre faptul că pe strada Argestru a avut loc o tamponare între două autoturisme, iar unul dintre conducătorii auto este băut.

Echipajul de poliție deplsat la fața locului a constatat că în jurul orei 22:15, un bărbat a condus autoturismul pe strada Argestru din municipiul Vatra Dornei și a intrat în coliziune cu un alt vehicul.  

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 0,99 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul municipal Vatra Dornei pentru recoltarea de probe biologice de sânge.

Procedându-se la examinarea autoturismului nu s-a reușit identificarea seriei de șasiu, aceasta fiind eliminată. Autoturismul a fost indisponibilizat și urmează a fi examinat în vederea identificării seriei de șasiu ori a altor elemente de identificare.

În urma verificării șoferului în bazele de date, a reieșit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

După administrarea probatoriului, s-a dispune reținerea șoferului pentru o durată de până la 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Tot miercuri, 25 mai, au fost continuate cercetările privind infracțiunile rutiere săvârșite de către un tânăr 24 ani, din comuna Berchișești Duminică, 22 mai, tânărul a distrus gardul împrejmuit al unei locuinţe din Berchişeşti, prin lovirea acestuia cu un autovehicul de tip ATV.

În baza încheierii emisă de Judecătoria Gura Humorului a fost pus în aplicare mandatul de percheziţie domiciliară asupra imobilului şi anexelor aferente proprietății tânărului de 24 de ani, ocazie cu care a fost ridicat autovehiculul de tip ATV, care a fost folosit în comiterea infracţiunilor.

Față de suspect s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate pentru săvârşirea infracţiunilor de „violare de domiciliu”, „distrugerea” şi „lovirea sau alte violenţe”.  

Poliţiştii au continuat cercetările şi în priviţa unui accident cu victimă care a avut loc pe data de 14 mai 2022, pe raza comunei Straja. Prin ordonanță s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un suspect în vârstă de 31 ani, din comuna Straja, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.        

Polițiștii au dispus față de suspect luarea măsurii preventive a reținerii pentru o perioadă de 24 ore. La nivelul acestei subunități s-a constituit o escortă pentru depunerea suspectului în arestul IPJ Suceava.

Oamenii legii au continuat cercetările şi în privinţa infracțiunii rutiere comise de un bărbat de 25 ani, care la data de 21 mai 2022 a condus pe drumurile publice autoturismul având dreptul de a conduce suspendat și fiind sub influența băuturilor alcoolice. Marţi 24 mai 2022 s-a primit rezultatul alcoolemiei, la data comiterii faptei cel în cauză având o concentrație de 1,15 %o mg/l alcool pur în sânge prima probă și 1,05 %o alcool pur în sânge a doua probă.

Miercuri s-a dispus punerea în mișcarea a acțiunii penale față de acesta pentru săvârșirea celor două infracțiuni la regimul rutier, ulterior i-a fost adusă la cunoștință calitatea de inculpat, fiind audiat în cauză în calitate de inculpat, în prezența unui apărător ales. Față de bărbatul de 25 de ani s-a dispus reținerea pentru 24 de ore și introducerea în arestul IPJ Suceava.

Cercetări şi într-un dosar penal la regimul rutier instrumentat de către polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți.

În urma cercetărilor efectuate, conducătorul auto care nu a oprit anterior la semnalele polițiștilor a fost identificat în persoana unui tânăr de 19 ani, din comuna Șerbăuți, care nu deține permis de conducere. Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Tânărul de 19 ani a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

În arest a ajuns şi un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Moara, într-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online