Home Sport Șomuz Fălticeni continuă pregătirea pentru noul sezon. Două amicale în această săptămână

Șomuz Fălticeni continuă pregătirea pentru noul sezon. Două amicale în această săptămână

by A.S.
0 comment

După cantonamentul de la sfârșitul lunii iulie, jucătorii din lotul Șomuzului au revenit în această săptămână la programul antrenamentelor zilnice.

Urmează trei săptămâni foarte importante, în care antrenorii trebuie să găsească cea mai eficientă formulă de joc pentru meciurile oficiale din Cupa României și noul sezon al Ligii a 3-a.

Pentru aceasta, întregul lot de jucători este rulat în jocurile de pregătire.

Două astfel de jocuri au fost prinse în programul de pregătire al acestei săptămâni. Miercuri, 3 august, Șomuz a jucat în compania campioanei precedentului sezon, Dante Botoșani. Meciul s-a disputat la Câmpulung Moldovenesc și nu s-a încheiat deloc bine pentru echipa noastră. Botoșănenii au marcat de 6 ori.

“Suntem în perioada de pregătire, jucăm cu 2 echipe distincte în fiecare repriză, suntem în căutări și suntem mulțumiți de nivelul la care este echipa în acest moment. Daca ne luăm după ultimul rezultat, lucrurile nu par așa, dar rezultatele din amicale nu au valoare în clasament. Vom vedea potențialul echipei în două săptămâni, la ora primului joc oficial”, ne-a declarat antrenorul Iulian Ionesi.

Prima repriză: Puianu – Alecsandru, Antonesei, Grigoșița, Nistor, Monah, Văleanu, Cîrstean, Pitic, Dîrțu, Savin.

Repriza a doua: Iederan – Alecsandru (Maganu), Antonesei, Vitu, Chirilescu, Ciobanu E., Bejenar, Julei, Dănilă, Savin (Anton).

Sâmbătă, 6 august, de la ora 11.00, Șomuz Fălticeni are programat un nou joc de pregătire, la Darabani, cu nou promovata din localitate (Viitorul Darabani).

GALERIE FOTO – PREGĂTIRE ȘOMUZ FĂLTICENI

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705