Duminică, 28 august 2022, Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România – Eparhia Sucevei a organizat, la Fălticeni, o procesiune cu Icoana Adormirii Maicii Domnului.
Procesiunea a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de PreaSfințitul Sofronie, PreaSfințitul Iosif Botoșănenanul, PreaSfințitul David Nemțeanul, alături de părintele protoiereu Sebastian Mogârzan și un impresionat sobor de preoți, în Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Fălticeni.
Sute de credincioși au însoțit procesiunea care s-a oprit la Monumentul Eroilor din Piața Nada Florilor, unde s-a ținut o scurtă slujbă de pomenire.
Între particpanți s-a aflat și primarul Cătălin Coman, alături de senatorul George Mândruță și primarul comunei Drăgușeni – Vasile Lică Cepoi.
După-amiază, evenimentul religios a continuat cu Slujba de Te Deum la Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena.
GALERIE FOTO – PROCESIUNE RELIGIOASĂ



