În seara zilei de vineri, 2 septembrie,, in jurul orei 21:45, pe un bulevard central din municipiul Suceava, între cartierele Centru și Burdujeni, s-a produs un accident rutier mortal, soldat cu decesul unui pieton.
Victima, în vârstă de 21 ani, era elev al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” din Fălticeni.
Potrivit comunicatului transmis de IPJ Suceava, evenimentul rutier s-a produs în proximitatea unei treceri de pietoni, iar după finalizarea cercetării locului faptei și a vizualizării tuturor camerelor de supraveghere din zonă se va stabili cu exactitate dinamica accidentului și gradul de vinovăție.
Șoferul implicat în eveniment, un bărbat de 26 ani, a fost luat în custodia polițiștilor, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, iar ulterior fost condus la unitate medicală pentru prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.