Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

În luna iunie a acestui an (21 iunie), polițiștii din cadrul I.P.J. Suceava – Biroul Pentru Protecția Animalelor au fost sesizați de către un bărbat din orașul Frasin, despre faptul că un alt bărbat domiciliat în orașul Frasin a ucis un exemplar canin.

Fapta a fost comisă la începutul anului 2022.

Polițiștii au întocmit dosar penal efectuând cercetări sub aspectul infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, faptă  prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

În urma probatoriului administrat în cauză, marţi, 20 august 2022, s-a dispus măsura reținerii bărbatului care a ucis animalul, pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de „uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”. , faptă prev. şi ped. de art. 25, alin. 1, lit. a din Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor-republicată. 

Din probatoriul administrat a rezultat faptul că în data de 15 ianuarie 2022, în jurul orei 15:00, agresorul a luat de pe drumul public din fața locuinței sale un exemplar canin aparținând unei vecine, l-a târât până în curtea locuinței sale, unde l-a ucis prin acte de cruzime, respectiv prin aplicarea mai multor lovituri cu un obiect contondent dar și un obiect înțepător. 

Agresorul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava, cercetările fiind continuate, urmând a se dispune procedural prin unitatea de parchet competentă.

About Author

ByB.P.