Home Educație Peste 40 la sută dintre profesorii suceveni sunt epuizați emoțional la serviciu

Peste 40 la sută dintre profesorii suceveni sunt epuizați emoțional la serviciu

Concluziile sondajului realizat de specialiștii Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică din cadrul CJRAE Suceava.

by Fălticeni Online
0 comment

Fenomenul de burnout este întâlnit în societatea actuală, în mai toate domeniile de activitate. E un fenomen îngrijorător cu efecte asupra individului, dar și asupra colectivului în care acesta își desfășoară activitatea. Cu atât mai problematic poate fi atunci când burnout-ul apare în rândul celor care interacționează frecvent cu alte persoane.

A fi profesor (începând cu grădinița și continuând până la liceu) înseamnă să interacționezi zilnic cu elevi, părinți, profesori-colegi. Iar când burnout-ul se instalează, acesta poate avea un efect toxic asupra tuturor.

Există burnout în rândul profesorilor? Aceasta este întrebarea la care au vrut să afle răspunsul specialiștii Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică din cadrul CJRAE Suceava.

Timp de 7 zile, 1384 de profesori din învățământul preuniversitar, reprezentând aproximativ o pătrime din numărul total la nivelul județului Suceava, au completat chestionarul în care erau precizate diferitele simptome ale acestui fenomen.

Rezultatele sondajului au ilustrat faptul că peste 65% dintre profesorii respondenți depun mai mult efort în ultima perioadă pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu. Cu toate acestea, peste 80 % dintre profesorii din preuniversitar rămân curioși, își doresc să se informeze și găsesc aspecte noi și interesante în munca lor.

Îngrijorător este faptul că peste 40% dintre profesori resimt oboseală cronică și epuizare emoțională având nevoie de mai mult timp pentru a se odihni. Oboseala cronică ar putea fi unul dintre motivele pentru care aproape un sfert dintre profesori reușesc mai greu să comunice eficient cu colegii de cancelarie, acestui efect adăugându-i-se și renunțarea de către aproape jumătate dintre profesorii respondenți la hobby-urile și întâlnirile cu prietenii din lipsa timpului.

Există însă și vești bune legate de profesori: aproape 80% dintre ei găsesc motive de bucurie privind spre rezultate pe care le obțin în activitatea didactică, drept care sunt puțini cei care vorbesc negativ despre munca la clasă. 

Rezultatul care ar putea pune pe gânduri specialiștii este acela că epuizarea emoțională este resimțită la serviciu de 41% dintre profesorii respondenți, epuizare care ar putea constitui și cauza pentru dificultățile de concentrare resimțite de 33% dintre profesori.

Rezultatele acestui sondaj pot constitui un semnal de alarmă atât pentru profesorii care au răspuns la întrebări, cât și pentru specialiștii care au adresat provocarea de a afla care este incidența fenomenului de burnout în rândul profesorilor. Cu siguranță este necesar un studio mai amplu care să răspundă la întrebări legate de locul de muncă de alte fenomene ce conduc la apariția burnout-ului.

Un lucru este cert. De starea de bine a profesorului depinde și starea de bine a elevului și în final poate depinde și starea de bine (sănătatea mintală) a unei nații întregi, drept care e important să dezvoltăm și astfel de proiecte, care să aibă în centru profesorul.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705