Home Local Şcoala Militară din Fălticeni scoate la concurs 350 de locuri în sesiunea de admitere octombrie – decembrie 2022

Şcoala Militară din Fălticeni scoate la concurs 350 de locuri în sesiunea de admitere octombrie – decembrie 2022

Cererile de înscriere se depun până pe data de 4 noiembrie 2022.

by Fălticeni Online
0 comment

Peste 2800 de locuri scoase la concurs în școlile de poliție, jandarmerie, poliție de frontieră și pompieri, în sesiunea octombrie – decembrie 2022.

Locurile pentru școlarizare scoase la concurs sunt repartizate după cum urmează:

  • Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” – Câmpina – 1340;
  • Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”- Cluj-Napoca – 300;
  • Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” – Oradea- 240;
  • Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” – Drăgăşani – 350;
  • Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” – Fălticeni – 350;
  • Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti – 300.

Dintre cele 2880 de locuri aprobate pentru anul școlar 2022-2023, 54 sunt pentru cetățeni proveniți din rândul minorităților naționale.

Toate informațiile necesare persoanelor interesate să dobândească statutul profesional de polițist sau de cadru militar în MAI sunt postate pe site-ul oficial al MAI, al inspectoratelor generale, precum și al unităților de învățământ.

Până la data de 04 noiembrie 2022, candidații pot depune cererile de înscriere la structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare (unităţi de recrutare) aflate în unităţile din subordinea Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi la structurile de resurse umane cu sarcini de recrutare din aparatul central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale şi specialităţii pentru care optează candidaţii – poliţie, poliţie de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educaţională şi de domiciliul/reşedinţa înscrise în cartea de identitate.

Candidaţii care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat sunt recrutaţi de structurile de resurse umane din unităţile cu sarcini de recrutare din subordinea Inspectoratul General al Poliţiei Române unde aceştia locuiesc, potrivit domiciliului/reşedinţei înscrise în cartea de identitate.

În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații trebuie să depună documentele solicitate până la data de 17 noiembrie 2022.

Evaluarea psihologică a candidaţilor se organizează în paralel cu perioada de înscriere și până la data de 11 noiembrie 2022, conform planificării.

Examenele vor consta în evaluarea cunoștințelor teoretice și evaluarea performanței fizice.

Proba de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 23-29 noiembrie 2022, candidații fiind repartizați pe 7 centre zonale pentru susținerea probei eliminatorii, în funcție de arondare, astfel:

– Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;

– Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;

– Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca – pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;

– Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;

– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea.

– Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;

– Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești  – pentru toți candidații înscriși la această școală.

Evaluarea performanței fizice se susține, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, potrivit arondării, repartizarea acestora fiind în sarcina unității de învățământ pentru care au optat. Planificarea și afișarea pe site-ul oficial se realizează de către centrul zonal.

Proba de evaluare a cunoștințelor are loc în data de 10 decembrie 2022, la unitățile de recrutare desemnate unități de selecție prin ordin/dispoziție a inspectorului general.

Proba pentru evaluarea cunoștințelor cuprinde subiecte la disciplinele: limba română, limbă străină (engleză sau franceză), legislația specifică Ministerului Afacerilor Interne și a instituțiilor guvernamentale, educaţie civică şi cetăţenească. De asemenea, se va evalua capacitatea de analiză şi sinteză, precum şi raţionamentul logic.

Rezultatele obţinute la probele de concurs se aduc la cunoștința candidaților prin postare pe site-ul oficial al unităților de învățământ pentru care au optat candidații. Contestaţiile se transmit online la adresa e-mail a unității de învățământ și se soluționează la sediul acesteia.

Examinarea medicală se va realiza după organizarea probei scrise în perioada 15 decembrie 2022 – 20 ianuarie 2023, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin afişare la sediul unităților de învățământ și prin postare pe site-urile oficiale ale acestora, până la data de 25 ianuarie 2023.

În ceea ce privește probele de concurs pentru admiterea la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Pavel Zăgănescu Boldești, acestea se susțin la sediul unității de învățământ. Înscrierea candidaților, depunerea dosarelor de candidat, examinarea psihologică, susținerea probelor, precum și examinarea medicală se susțin la aceleași date cu cele menționate anterior.

Detalii privind înscrierea, procesul de recrutare și susținerea examenelor găsiți pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, la secțiunea Carieră, subsecțiunea Instituții de învățământ/formare profesională – ADMITERE 2022 – LA ȘCOLILE POSTLICEALE ALE M.A.I., SESIUNEA OCTOMBRIE – DECEMBRIE 2022 (https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/).

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705