Home ACTUALITATE Accesul cetățenilor la anumite tipuri de beneficii de asistență socială se va simplifica în viitor

Accesul cetățenilor la anumite tipuri de beneficii de asistență socială se va simplifica în viitor

by A.S.
0 comment

Guvernul României va angaja experți externi, plătiți din fonduri europene, ce vor activa în cadrul unui call-center care va funcţiona în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi și Inspecţie Socială (ANPIS) cu rolul de a simplifica accesarea de către cetățeni a serviciilor din domeniul politicilor familiale.

Printr-un Memorandum, au fost aprobate activitățile necesare pentru implementarea proiectului Politici sociale performante – strategie națională pentru implementarea performantă a politicilor familiale, care vizează înființarea unui helpdesk în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi și Inspecţie Socială (ANPIS).

Acest helpdesk, care va include și un call-center, are rolul de a simplifica accesarea de către cetățeni a serviciilor din domeniul politicilor familiale, prin instrumente moderne și canale eficiente, accesibile și accesibilizate de comunicare, adaptate la progresele tehnologiei moderne.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială gestionează plata beneficiilor de asistență socială pentru peste 6,5 milioane de beneficiari, administrează și gestionează un buget de peste 27,1 miliarde lei pentru acordarea următoarelor beneficii sociale:

Alocaţia de stat pentru copii

Indemnizaţia pentru creşterea copilului

Venitul minim garantat

Alocaţia pentru susţinerea familiei

Ajutorul pentru încălzirea locuinței

Indemnizaţia de hrană pentru bolnavii HIV/SIDA

Alocaţia de plasament

Subvenţii acordate asociaţiilor şi fundaţiilor

Indemnizația de sprijin ca urmare a situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2

Indemnizația de sprijin pentru consumatorul vulnerabil de energie

Compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale

Asistență în acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice

Indemnizația care se acordă pe perioada concediului de acomodare

Programul naţional de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19 – “Din grijă pentru copii”.

Pentru a facilita accesul cetățenilor la aceste tipuri de beneficii de asistență socială, ANPIS va avea și un call-center gestionat de 70 de experți externi, plătiți din fonduri europene, pe perioada de implementare a proiectului.

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705