„Biruit-a gândul…” tânărului Vasile Ciurea care fusese elev la Gimnaziul „Alecu Donici” şi se reîntorsese în 1911 în urbea natală ca profesor. Aici a început munca tenace de a colecţiona piese rare pentru mult visatul muzeu regional. Prerogativele şi le-a rânduit gospodăreşte. Încurajat de fostul său profesor de la universitatea ieşeană, Ion Simionescu, a tras prima brazdă.
Procesul verbal din 12 noiembrie 1914 se constituie ca actul de naştere al Muzeului Regional al judeţului Suceava, act semnat de cei trei ctitori: „Acest Muzeu s-a înfiinţat din iniţiativă particulară în anul 1914 având în comitetul de administraţie pe d-nii avocat Artur Gorovei, căpitan G. Vârnav şi profesor Vasile Ciurea”.
Bun şi tenace organizator, Vasile Ciurea adună prin liste de subscripţii, cotizaţii sau donaţii viitoarele „cărămizi” atât de necesare existenţei tinerei instituţii de cultură. Prin decizia Ministerului Instrucţiunii primeşte aprobarea de a instala muzeul în două camere din aripa stângă a Gimnaziului „Alecu Donici” puse la dispoziţie de directorul Anastasie Spiridonescu.
Statutul juridic al Muzeului Sucevei este întărit în februarie 1915 de Comisiunea Monumentelor Istorice, obiectele colecţionate „ni le veţi semnala ca proprietate a statului”.
„Victoria de la Buciumeni” obţinută de profesorul care primeşte de la Costică Diaconescu, pe care l-a cununat, ca dar de nuntă Uricul de la Alexandru cel Bun „pe ştergarul cu monogramele mele”, îi dă dimensiunea învingătorului.
Şi zestrea tânărului muzeu creşte prin antrenarea elevilor şi a cărturarilor de la sate. Sporeşte şi biblioteca. Nicu Gane trimite în decembrie 1915, paisprezece din volumele sale. Şi exemplu este urmat de alţi scriitori şi artişti. Buletinul Muzeului Sucevei apărut în aprilie 1916 şi cel de al doilea apărut în 1918 dovedesc deja o activitate febrilă şi susţinută, cu toate că în timp de război, în gimnaziu se instalase spitalul militar rusesc.
Muzeul Sucevei a funcţionat ca persoană morală şi juridică, cu un statut aprobat de Consiliul de Miniştri în 10 august 1918, completat prin Decretul Lege din 17 iunie 1919, publicat în Monitorul Oficial din 26 iunie 1919, modificarea Statutului făcându-se abia în 1932.
Transformarea gimnaziului în liceu a dus la încercarea de a pune în practică dorinţa ca muzeul să aibă un local propriu. Liceul „Nicu Gane” sporise prin numărul claselor de elevi. Era nevoie şi de internat. Tratativele cu Prefectura pentru un local propriu al muzeului au început din 1924. Ludovic Cazaban a realizat unul din proiectele pentru clădire proprie. Toate proiectele erau însă prea costisitoare pentru veniturile muzeului. Consemna ctitorul în 1925: „ca să ajung la singurul, dar sigurul ajutor… salariul meu de profesor, pus acuma şi în slujba muzeului!” La licitaţia din 1926 pentru noua construcţie nu s-a prezentat nimeni. Se strânseseră ceva bani, dar soluţia nu putea fi construirea, ci cumpărarea unui imobil. Se decide cumpărarea caselor boierului Al. Cantacuzino. Proiectul reparaţiilor era costisitor. Problemele băneşti erau mari, s-a apelat la subscripţii, donaţii, subvenţii, cotizaţii. Anul 1929 este marcat de veşnicele căutări pentru rotunjirea bugetului de cheltuieli, de reparaţii şi de mutare a exponatelor precum şi de reaşezare ştiinţifică, pe secţii.
Şi ce bogăţie! Şi ce zestre! Documente şi urice, stampe şi tablouri, cărţi vechi, piese preistorice, medalii, numismatică, obiecte preţioase de la Ruginoasa, mobilier, mineralogie, zoologie, etnografie, opere de artă, bibliotecă valoroasă!
La 22 iunie 1930 are loc inaugurarea: Muzeul Fălticenilor! Visul împlinit al Omului-Muzeu! Muzeul Sucevei definea altă epocă în care ţinutul Sucevei avea capitala la Fălticeni. Reforma administrativă a dus la înfiinţarea judeţului Fălticeni în 1923; în 1930 va deveni judeţul Baia. Motivaţia ctitorului pentru noul botez – Muzeul Fălticenilor – porneşte de la faptul că neliniştea creatoare şi lucrativă s-a manifestat în perioada judeţului Fălticeni. De aici, denumirea.
La 31 octombrie 1931 s-a dat o nouă formă juridică şi un nou statut Societăţii „Muzeul Fălticenilor”.
În 1937, deosebit de activ, Vasile Ciurea este onorat cu gradaţia de merit. A participat la Congresul de la Cluj prezentând comunicarea despre piesele cu inscripţii runice găsite la Buneşti. A predat piesele cu scopul de a fi trimise la Oslo pentru a fi datate, interpretate şi descifrate. Le-a reprimit fără explicaţii concludente.
În 1943 are loc pensionarea din învăţământ. Primeşte Meritul Cultural în grad de cavaler, cl.I.
În 1944 are loc evacuarea muzeului cu valoroasele colecţii, fiind ajutat pentru transportul pe calea ferată de fraţii Luchian de la Probota, foştii lui elevi gimnazişti şi colecţionari.
În 1948 solicită un fond pentru întreţinerea muzeului de la oficialităţile reprezentate de Mihai Ralea. Conduce ca director onorific muzeul. În 1950 este nevoit să se despartă de muzeu, prin numirea altui director. Muzeul raional trece în bugetul statului.
1968 – dezraionarea aduce schimbări neaşteptate. Parte din exponate au fost transferate în cadrul Muzeului Regiunii Suceava, apoi la Muzeul de Istorie al Bucovinei, parte au rămas în localul fostului Sfat Raion, în timp, Biblioteca fiind mutată în locul Muzeului. Partea etnografică şi câteva vestigii arheologice se păstrează la Muzeul „Ion Irimescu”. Două săli de la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” adăpăstesc din 1982 in nuce muzeul şi strădaniile ostenitorului mut.
Omul-Muzeu a participat în 1970 la Centenarul Liceului „Nicu Gane” care l-a numit pe Vasile Ciurea ca preşedinte al Comitetului de Organizare a Centenarului, fiind şi invitat de onoare.
1973 − octombrie, 7, încetează din viaţă Omul-Muzeu. Non omnis moriar. Opera sa, Muzeul, chiar trunchiat, îl onorează şi-l reprezintă. Chiar dacă acum muzeul nu mai are strălucirea şi grandoarea de odinioară şi a devenit şi el obiect de muzeu!
Sorin Gafencu