Joi, 17 noiembrie 2022, în jurul orei 13:22, în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Forăști, un bărbat de 46 de ani din județul Maramureș a pătruns pe contrasens intrând în coliziune cu autovehiculul condus de un localnic de 49 de ani.
Din impact a rezultat rănirea unui pasager din autovehioculul condus de bărbatul de 49 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
În aceeaşi, orele 16.30, o patrulă din cadrul Poliției Orașului Dolhasca a oprit pentru control pe raza localității, autoturismul condus de un localnic de 48 de ani.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că bărbatul de 48 de ani nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”.