Asociația Cultul Eroilor Suceava transmite condoleanțe familiei la trecerea la Domnul a veteranului de război Iosif Popa.
Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!
Textul următor este preluat de pe pagina de facebook a domnului Constantin Crăciun, membru al Asociaţiei Cultul Eroilor Suceava
Trebuie să recunoaștem că nu de puține ori suntem învinși, sau cel puțin copleșiți, de propriile temeri.
Pentru înaltele virtuți umane, cu rezonanțe puternice în plan militar, sg. (p.m.) Iosif Popa, prieten devotat al Filialei Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria”, a fost “mobilizat” de Dumnezeu, în ziua de 15 decembrie 2022, pentru a deveni străjer, pentru veșnicie, al Împărăției Cerești.
Prietenul nostru, luptător neînfricat în anii celui de-al Doilea Război Mondial, devenit de ieri oștean în Universul fără de margini al Domnului, a fost cel care a învins frica indusă de dușmanii văzuți și nevăzuți, a sfidat oboseala fără de sfârșit, frigul, foamea, durerea și mai apoi sechelele pricinuite de plumbii inamicului, a ascuns, în adâncurile sufletului, dorul de părinți și de locurile natale și câte altele numai de el știute..
El a cântat Marșul Vânătorilor de Munte cu bravii lui camarazi din Batalionul de Vânători de Munte Târgu Neamț, nu la paradă, ci în grelele campanii ale Armatei Române din anii celui de-al Doilea Război Mondial, atât în Est, cât și în Vest.
Destoinicia l-a poziționat mereu în cele mai grele locuri și misiuni. Ca cercetaș, în temuta și totodată respectata armă a vânătorilor de munte români, ajutat de o inteligență sclipitoare și un curaj fără de margini, a oferit, nu de puține ori, comandanților acțiunilor de la eșaloanele tactice, informații prețioase.
Pe baza acestora, adversarii au fost surprinși și copleșiți, iar camarazii lui au fost cruțați de la moarte.
Ca cetățean, în anii de pace, a fost mult prea bun într-o societatea care și-a adaptat cu greu valorile la profunzimea sacrificiilor făcute de luptătorii din cel de-al Doilea Război Mondial.
Cei care caută modele de viață/ de trăit, studiați viața acestui OM și înainte de a încerca să i-o reproduceți, imita, sau chiar mima, vă puteți declara învingători siguri în tot și în toate!
Dumnezeu să te ierte, prietene drag!
Du cu tine, la Dumnezeu-Tatăl, dorința noastră, a românilor, de a putea rămâne apărători neînfricați ai gliei străbune!
Așa cum ai fost tu, Iosife-bărbat român fără de teamă.