Prima creșă nouă și prietenoasă cu mediul din programul național de construire de creșe al Guvernului „Sfânta Ana”, cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a fost finalizată în Fălticeni și predată beneficiarului (Primăria Fălticeni).
Creșa va găzdui 70 de copii și este organizată în 3 nuclee funcționale: zona administrativă, zona destinată copiilor și zona spațiilor tehnico-gospodărești.
De asemenea, creșa beneficiază de 7 dormitoare, 4 camere de joacă, prevăzute cu vestiar și grupuri sanitare, spații pentru luat masa, cabinet medical și spații adiministrative.
Este vorba de o creșă modernă, de tip nZEB (near-Zero Energy Building), fiind dotată cu 65 de panouri solare și 43 de panouri fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie și apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii este foarte bine izolată termic, cu uși și geamuri izolante.
Consumul de energie al clădirii clasifică această construcție ca fiind una cu performanță energetică ridicată, la care necesarul de energie pentru asigurarea exploatării normale este foarte scăzut. În acest mod, consumul anual specific de energie primară este estimat la 107,46 [kWh/m2an] (mai mic decât limita impusă pentru respectarea cerinței nZEB la clădirile pentru învățământ din zona climatică IV, de 170[kWh/m2an]), fiind cu 37% mai mic (peste limita impusă prin PNRR, de 20%). Conform bilanțului între energia regenerabilă și cea neregenerabilă, 40% din energia consumată este regenerabilă (peste 30%, cât este limita nZEB), iar reducerea emisiei de carbon este de la 36,88 kg/m2an la 14,65 kg/m2an, de 60% (față de minimum de 30%).
Valoarea contractului de proiectare și execuție a acestei creșe a fost de 15.517.574,11 lei.
Prezent la Fălticeni, ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat că în România vor fi construite în total 211 astfel de creşe.
GALERIE FOTO – FĂLTICENI ONLINE