Sancțiuni contravenționale aplicate de poliţiştii suceveni, la sfârşitul primei săptămâni din 2023 (6-8 ianuarie) depăşesc suma de 297 mii de lei.
Potrivit bilanţului prezentat de IPJ Suceava, au fost date 600 de sancţiuni contravenţionale în urma acţiunilor pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, respectiv pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive.
Cele mai multe sancţiuni, aproape 500, au venit în urma acțiunii pentru prevenirea accidentelor produse pe fondul vitezei excesive.
În cele 3 zile, au fost reţinute în vederea suspendării 87 de permise de conducere şi au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.
Au fost testați cu aparatul etilotest 445 de conducători auto.
Poliţiştii au constatat 17 infracțiuni la regimul rutier.