Lucreţia Andriu a venit pe lume pe 20 iulie 1913, la Fălticeni, pe strada Pietrari la nr. 10. Tatăl, avocatul Vasile Andriu şi mama, Natalia, o dau la şcoală la vârsta de 6 ani pentru că fetiţa era deosebit de isteaţă. După şcoala primară unde o are învăţătoare pe Smaranda Spiridonescu, soţia profesorului de latină de la Gimnaziul „Alecu Donici”, urmează pensionul „Notre Dame” din Iaşi.
Personalitatea artistică a Duduţei, cum o alinta familia, s-a manifestat şi afirmat încă din şcoală, primele ei încercări literare fiind foarte apreciate. Excelenta educaţie primită în familie şi apoi desăvârşită la pension îi deschide drumul spre studiile superioare. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti dar, căsătorindu-se, după un an renunţă la studii.
Vine războiul, cu refugiul, şi toate greutăţile îndurate duc la îmbolnăvirea poetei. Pe cât de fragilă, pe atât de puternică, îşi poartă suferinţa cu stoicism, continuând să se dedice literaturii. Scrie versuri şi traduce din marii poeţi ai lumii, numele ei apărând în volum alături de alţi traducători renumiţi ca Romulus Vulpescu, Gellu Naum şi George Dumitrescu. Predă, în particular, lecţii de franceză, engleză şi germană, iar în casa ei au loc serate literare.
“În anii ‘30 trăieşte la Craiova unde participă la cenaclul litarar al Elenei Farago… Aici publică în revista Ramuri şi în alte reviste ale vremii. Revenită în Bucureşti în perioada războiului se consacră familiei şi, animată de un deosebit spirit pedagogic, grupează în jurul său tineri de vârsta fiului ei, cărora le insuflă dragostea pentru poezie, muzică şi desen, poeta fiind o bună pianistă şi desenatoare.” ne spun Florin Mihăescu şi Roxana Cristian, editorii singurului volum de versuri publicat al Lucreţiei Andriu.
Inteligentă, subtilă, cu o vastă cultură filologică dar şi filosofică se apropie de grupul de meditaţie şi studii tradiţionale “Hyperion” al gânditorului fălticenean Vasile Lovinescu iar lecturile comentate se vor ţine chiar în casa poetei până la moartea ei. „Întâlnirea cu acesta…o va detaşa de viaţa activă, de altfel restrânsă, îndrumând-o către una contemplativă care va da sfârşitului ei o aură de detaşare şi seninătate, pe fondul unei epuizări fizice incredibile.
S-a stins împăcată poate cu lumea, sigur cu Dumnezeu” – ne spun tot cei doi editori, în deschiderea volumului „Scrisori către soare”, apărut la editura Rosmarin. Lucreţia Neacşu (după numele soţului) se odihneşte, alături de părinţi, în preajma lui Ion Dragoslav, în cimitirul Oprişeni. Nemiloasa boală a răpus-o la doar 50 de ani.
Reproducem poezia ce deschide volumul în care Florin Mihăescu şi Roxana Cristian au adunat cu grijă, ca pe nişte flori rare, poeziile care nu au fost publicate niciodată în timpul vieţii poetei.
Adriana M.
Plouă
Aş vrea să fie vară şi să mă plimb cu tine
Alături, să ne ţinem de mână amândoi
Să râdă-n tine gândul, să cânte doru-n mine
Şi cerul să se’ntindă -albastru -pentru noi…
Aş vrea domol să mergem pe-un drum domol de ţară
Către-o fântână care se pare că nici nu-i…
Să nu mai ştiu nimica decât să ştiu că-i vară
Şi să nu-ţi spun nimica, nimica să nu-mi spui.
Stăpân, să-ţi pleci privirea pe ochii mei,-fântâni,
Iar zâmbetul lăsându-l pe zîmbet să se plece
Eu ţi-aş cuprinde fruntea, cu dragoste, în mâni
Şi dragostea din mine, domol în tine-ar trece…
