Polițiștii suceveni au acționat, la sfârşitul săptămânii trecute, pe drumurile publice, în special în interiorul localităților și în zona unităților de alimentație publică, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și identificarea celor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.
Au fost utilizate și aparatele Druger DrugTest 5000 intrate în dotarea polițiștilor, fiind efectuate testări pentru identificarea șoferilor care consumă substanțe interzise.
În urma acțiunilor desfășurate nu au fost înregistrate evenimente rutiere grave.
Au fost testați cu aparatele etilotest și drugtest peste 400 de conducători auto și au fost identificați mai mulți șoferi care s-au urcat băuți la volan sau sub influența substanțelor interzise, în toate cazurile fiind întocmite dosare penale și dispunându-se suspendarea dreptului de a conduce.
Şi acţiunile posturilor de poliţie din zona Fălticeni s-au lăsat cu dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 11 februarie, o patrulă de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DC 12A Manolea, comuna Forăşti, un autoturism condus de către un bărbat din comuna Forăşti.
Pentru că că șoferul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,85 mg./l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge.
Duminică, 12 februarie, patrula de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DJ 155 A, în comuna Râşca, autoturismul condus de către un bărbat din comuna Râşca.
Şi în acest caz, s-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest. A rezultat o valoare de 0,55 mg./l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni unde i-au fost prelevate monstre biologice de sânge.
În seara aceleiaşi zile, patrula cadrul S.P.R.1 Vadu Moldovei, a oprit pentru control, în comuna Râșca, satul Dumbrăveni, autoturismul condus de către un localnic.
Cu ocazia controlului documentelor s-a constatat faptul că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o valoare de 1,25 mg./l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul din Fălticeni, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.