În după-amiaza zilei de marţi, 11 aprilie 2023, ora 15.35, Secţia de Poliţie Rurală 7 Mălini a fost sesizată prin numărul de urgenţă 112 despre faptul că au căzut niște lemne peste o fetiță.
Echipa operativă s-a deplasat la fața locului și, din discuțiile purtate cu vecinii, a rezultat că o minoră, în vârstă de 11 ani, din comuna Mălini, a fost transportată cu un autovehicul la Spitalul Municipal Fălticeni, fiind victima unui accident casnic. Niște bușteni au căzut peste ea.
Potrivit IPJ Suceava, s-a stabilit că, în jurul orei 15.30, minora de 11 ani, se afla în apropierea unei stive de bușteni de lemn din apropierea locuinței sale, pe un teren alăturat.
Un buștean din stiva menţionată, a căzut la sol și a lovit-o pe fetiţă, cauzându-i mai multe leziuni, motiv pentru care a fost transportată la Spitalul Municipal Fălticeni, pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare. Cadrele medicale au constatat decesul copilei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.