Rezultatele canotorilor români la Campionatul European de Canotaj din Slovenia (Bled), 25-28 mai 2023. Cum ne-am obișnuit, foarte mulți suceveni în cele , sportivi care au început canotajul la CSS Nicu Gane Fălticeni și CSM Suceava!
Din zona Fălticeni au concurat Magdalena Rusu (Baia), Ciprian Tudosă (Rădășeni), Florin Arteni (Râșca), Ionuț Prundeanu (Cornu Luncii). De remarcat rezultatele Ioanei Vrînceanu, fostă elevă a antrenorului Vasile Avrămia la secția de canotaj din Fălticeni.
Prima medalie pentru România, aur pentru echipajul de patru rame feminin (W4-), compus din Mădălina Bereș, Maria Tivodariu, Magdalena Rusu și Amalia Bereș (nou record european cu timpul de 06:22.69).

Locul 5 pentru echipajul de patru vâsle masculin (M4x), compus din Mihai Chiruță, Constantin Adam, Ioan Prundeanu și Florin-Marian Enache.

Medalie de argint pentru echipajul de 8+1 masculin (M8+), compus din Mihăiță Țigănescu, Ciprian Tudosă, Florin Arteni, Mugurel Semciuc, Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan, Ștefan Berariu, Florin Lehaci și Adrian Munteanu! Sportivii noștri au încheiat cursa cu un timp de 05:28.14, la doar 5 sutimi de secundă de locul 1.

Finala B a probei de dublu vâsle masculin (M2x), echipajul compus din Florin Arteni și Ciprian Tudosă s-a clasat pe locul 1 și ocupă astfel poziția 7 în clasamentul general.

Medalie de aur obținută de Ionela Cozmiuc în finala probei de schif simplu categorie ușoară (LW1x) cu timpul de 07:32.43, nou record european.

Locul 4 în proba de patru rame masculin (M4-), prin echipajul compus din Mihăiță Țigănescu, Mugurel Semciuc, Ștefan Berariu și Florin Lehaci.

Medalie de aur pentru echipajul de dublu rame feminin (W2-), compus din Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel. Sportivele au făcut o cursă foarte bună cu un finish extraordinar, terminând cursa cu un timp de 06:56.40.

Locul 5 pentru echipajul de dublu rame masculin (M2-), compus din Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan în Finala A.

A patra medalie de aur în proba de dublu vâsle feminin (W2x), prin echipajul format din Simona Radiș și Ancuța Bodnar.
Fetele au făcut o cursă foarte bună cu un finish excepțional, terminând cu un timp de 06:40.83.

Ultima Finală a Campionatului European 2023 vine cu o medalie de aur pentru România, în proba de 8+1 feminin (W8+). Echipajul a fost compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Tivodariu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Victoria-Ștefania Petreanu. Sportivele noastre au dominat cursa de azi încă de la început și au ajuns la linia de finish cu un timp de 06:01.55.

Echipa medicală a lotului de canotaj a fost coordonată de fălticeneanul dr. Vasile Oșean (medic coordonator în cadrul F.R.C.) și a fost compusă din Bogdan Macovei (antrenor pregătire fizică și fiziokinetoterapeut), Rami El-Sabbagh (fizioterapeut), Alexandru Bistiriga (maseur), Cristina Bistiriga (asistentă medicală), Iulian Steriu și Marcelo Marasco (osteopați) și Sorin Butaru (fizioterapeut).
