Cei care urcă pe vechea Uliţă a Rădăşenilor mai pot vedea încă, pe partea dreaptă, la nr. 24, casa în care a locuit Teodor V. Ştefanelli, istoric, prozator, traducător, dramaturg şi memorialist, membru titular al Academiei Romane dar, înainte de toate, prieten bun al marelui nostru poet, Mihai Eminescu.
Născut în acelaşi an cu Eminescu, 1850 (după unii ar fi 1949), la Siret, Teodor V. Ştefanelli se împrieteneşte cu cel ce va deveni Luceafărul poeziei noastre în timpul studiilor la Cernăuţi.
Se reîntâlnesc la Universitatea din Viena, studenţi amândoi şi înflăcăraţi participanţi la adunările societăţii „România jună”.
Îi găsim implicaţi în toate evenimentele culturale dar şi patriotice care marchează istoria Bucovinei în anii aceia.
Ştefanelli se află printre iniţiatorii înfiinţării Societăţii Academice ,,Arboroasa” în anul 1875 la Cernăuţi, societate care este un mijloc de rezistenţă a românilor bucovineni în timpul stăpânirii habsburgice.
Când Arboroasa este desfiinţată de autorităţi iar comitetul de conducere este aruncat în închisoare pentru ,,înaltă trădare”, Ştefanelli se numără printre apărători iar Mihai Eminescu, redactor la ,,Curierul de Iaşi”, prezintă mersul procesului, luând atitudine faţă de abuzurile săvârşite de autorităţile austriece.
Ca magistrat, Ştefanelli face o cariera strălucită ajungând până la funcţia de consilier aulic al Curţii de Justiţie din Viena.
În 1914, izbucnind războiul, părăseşte Bucovina atât de dragă lui şi se stabileşte mai întâi la Dolhasca, apoi la Fălticeni, soţia, Emilia Belici, fiind de aici.
La Fălticeni, s-a cunoscut şi s-a împrietenit cu intelectualitatea selectă a târgului dar şi cu oameni simpli din satele înconjurătoare .
Aurel-George Stino, şcolar fiind pe vremea când Ştefanelli a venit la Fălticeni, îşi aminteşte de “eruditul istoric, om de litere, neînfricat luptător pentru cauza românească din Bucovina sub Habsburgi”, de “bunul şi credinciosul prieten al lui Eminescu” ca de un “bătrân grav, de o sobră eleganţă şi distincţie, copleşit de tristeţe” şi se simte onorat că „mâna care strânsese pe a lui Eminescu, a strâns-o şi pe a mea!” (Aurel-George Stino, „”Fălticeneni care au fost”, Iaşi, Ed. Omnia, 2004)
Trece la cele veşnice la Fălticeni în vara anului 1920 şi pentru că devenise de-acum fălticenean, doreşte să fie înmormantat în cimitirul din oraş.
Lui Eminescu i-a păstrat toata viaţa o caldă amintire. Publică, în 1914, la 25 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui scriitor, cartea sa „Amintiri despre Eminescu” pentru că se simte dator să evoce anii de liceu şi de studenţie ai lui Eminescu în adevărata lor lumină. Scrise simplu, din inimă, cu duioşie, dar onest, cu obiectivitate, “Amintirile…” rămân una din scrierile fundamentale, de referinţă pentru biografia poetului şi pentru eminescologi, în general.
Iată cum ni-l arată Ştefanelli pe omul Eminescu într-un fragment din preţioasele sale aduceri aminte:
„Toţi cari l-au cunoscut pe Eminescu mai de aproape au rămas cu impresia că era tăcut, gânditor şi că, numai rareori, silit de împrejurări, ieşea din rezerva sa şi discuta cu cunoscuţii săi. Deobşte se mărginea să asculte şi să-şi formeze propria sa idee despre obiectul discuţiunii.(…) Numai dacă era direct întrebat despre opinia sa, sau dacă i se păreau prea gogonate părerile susţinute de unii şi alţii asupra unui obiect mai serios, se amesteca şi el în vorbă şi atunci discuta liniştit, cu căldură, şi-şi dezvolta şi motiva vederile sale(…)
Dar dacă erau o samă de obiecte la care trebuia să-l tragi de limbă ca să discute, erau dimpotrivă altele la a căror discuţie nu rămânea Eminescu niciodată pasiv şi aceasta se întâmpla atunci când era vorba de păturile sociale din Romania. El avea ura în contra ciocoilor, a parveniţilor…, care prin gazete, prin adunări şi prin scrieri, debutau cu fraze sforăitoare, lipsite de fond şi îmbătau lumea cu apă rece, iubea însă poporul cu toată căldura sufletului său, căci pentru dânsul era poporul masa inconştientă, dar sănătoasă şi necoruptă pe care se sprijinea statul şi care ne-a conservat limba, datinele, cântecele şi toată individualitatea noastră etnică.”
Adriana Mihăilă
Articol din arhiva Falticeni Online (republicat)