Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

Un accident rutier grav a avut loc în dimineața aceasta, după ora 8, în localitatea Bunești, pe DN2 (E85). Evenimentul a creat disconfort în traficul rutier din zonă.

În urma accidentului, un autoturism a rămas răsturnat pe carosabil. Pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni au intervenit cu o autospecială specializată pentru descarcerare, iar o ambulanță SMURD B2 și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) au fost trimise la locul accidentului pentru a acorda asistență medicală.

Sursa foto – ISU Suceava și DRDP Iași

Victime transportate la UPU Suceava

În momentul impactului, în autoturism se aflau un adult și doi minori. Echipajele medicale și paramedicale au acționat rapid pentru preluarea victimelor și acordarea primului ajutor. După stabilizarea stării lor de sănătate, aceștia vor fi transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Suceava pentru investigații suplimentare și tratament.

Traficul se desfășoară alternativ

Pe fondul intervenției echipelor de urgență, traficul pe DN2 (E85) în zona Bunești se desfășoară alternativ pe un singur sens, sub supravegherea și dirijarea polițiștilor prezenți la fața locului. Această măsură a fost luată pentru a asigura siguranța tuturor participanților la trafic și pentru a facilita intervenția echipelor de urgență.

About Author