În noaptea de miercuri spre joi (30 noiembrie, ora 01.20) autoritățile au fost alertate prin apel la 112 cu privire la un incendiu grav care a izbucnit în comuna Preutești. Echipajele de intervenție, constituite din militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești, au acționat cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru a gestiona situația de urgență.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră în totalitate casa de locuit și o anexă gospodărească, amenințând să se extindă și la alte construcții din zonă. Din păcate, în urma intervenției, trupul neînsuflețit al proprietarului, un bărbat în vârstă de 49 de ani, a fost descoperit în interiorul casei, ne-a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, maiorul Alin Găleată.
Incendiul, care a izbucnit inițial în dormitorul locuinței, a fost stins în totalitate la ora 5:00. Pompierii au reușit să salveze restul construcțiilor din gospodărie și casele învecinate, limitând astfel pagubele la o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați.
Foto și video: ISU Suceava





Pentru a preveni astfel de tragedii, autoritățile fac un apel către cetățeni să acorde maximă atenție recomandărilor pompierilor profesioniști, mai ales în ceea ce privește utilizarea și întreținerea sobelor. Iată câteva măsuri esențiale pentru evitarea incidentelor similare:
Protejarea pardoselii combustibile:
- Utilizați o tablă de dimensiuni 50×70 centimetri în fața ușilor sobelor pentru a preveni căderea accidentală a jarului sau a lemnelor aprinse.
Verificare și întreținere periodică:
- Sobele trebuie verificate, curățate și reparate doar de către persoane specializate și autorizate.
Supraveghere constantă:
- Focul din sobe trebuie supravegheat în permanență pentru a preveni situații neașteptate.
Atentie la alimentare:
- Nu lăsați copiii să alimenteze soba și evitați supraîncălzirea acesteia.
Încărcarea sobei:
- Nu se recomandă încărcarea sobei cu lemne pe parcursul nopții.
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.