Foto - Google

În noaptea de 9 ianuarie 2024, la ora 00.05, polițiștii Serviciului de Patrulare Rutieră 12 Preutești desfășurau activități de control trafic pe raza comunei Preutești, când au observat un incident rutier pe DJ 208 Huși. Un autoturism, ieșit de pe drumul menționat, prezenta avarii ușoare.

Polițiștii au acționat imediat, procedând la verificarea și legitimarea persoanei aflate la fața locului, identificând conducătorul auto ca fiind un bărbat de 24 de ani, din satul/comuna Preutești.

Conform relatărilor șoferului, acesta a pierdut controlul autoturismului în timp ce se deplasa pe DJ 208 Huși, dinspre Dolhasca spre Fălticeni. Aflat singur în vehicul, a derapat în partea stângă a sensului de mers, oprindu-se în afara părții carosabile, fără a suferi leziuni în urma incidentului.

Datorită emanării de halenă alcoolică de către conducătorul auto, polițiștii au efectuat un test cu aparatul etilometru, rezultatul indicând o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. În consecință, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei din sânge.

În urma acestui incident, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Poliția continuă investigațiile pentru a stabili toate circumstanțele acestui eveniment rutier.

Atenție la modificările legislative – Legea numărul 213/2023!

Această lege prevede că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare nu cu suspendare. Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că: (3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336.

Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!   


Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura