Imagine cu rol ilustrativ - Google

Pe fondul grevei anunțate de către medicii din București pentru luna februarie, apar detalii despre situația de criză din multe spitale. 

Unul dintre medicii de la Spitalul Floreasca din București, care se confruntă cu deficitul de personal, se întreabă dacă se va ajunge la situația în care „cineva, la un moment dat, va muri în fața unui spital”, relatează G4Media.

Spitalul de copii Victor Gomoiu din București funcționează „în situație de avarie”, adaugă G4Media, în timp ce la spitalul Victor Babeș personalul este din ce în ce mai extenuat. La Babeș, secția de copii este plină din pricina virozelor și aproape toate celelalte paturi sunt pline, conform News.ro

La Iași, potrivit Agerpres, managerul spitalului de boli infecțioase spune că are de-a face cu primul caz de coinfecție de gripă și Covid-19.

La Brașov, spitalul județean nu mai are personal cu care să poată acoperi gărzile de oftalmologie și este nevoit să trimită pacienții (inclusiv cei veniți din județele din apropiere, Covasna și Harghita) la București, potrivit Europa FM.

Medicii de familie reclamă un buget cu 25% mai mic în 2024 decât în 2023: fondurile insuficiente pot duce la un colaps al acestei ramuri a sistemului, transmite Societatea Națională de Medicină a Familiei, citată de News.ro.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a promis să va debloca urgent un număr de posturi, dacă vor fi aprobate memorandumurile care să permită acest lucru. Președintele Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană, spune că a primit promisiuni că memorandumurile vor fi aprobate săptămâna viitoare.

Sindicatul SANITAS amenință că greva ar putea continua chiar și dacă se deblochează posturile, din pricina salariilor prea mici, potrivit HotNews.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura