Sâmbătă, 24 februarie 2024, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni a avut loc a XVII-a ediție a Concursului interjudețean cultural-artistic „Numai poetul…”. Această competiţie – inclusă în Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Regionale și Interjudețene al Ministerului Educației – a fost organizată de Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni și Inspectoratul Școlar Județean Suceava. Scopul proiectului îl constituie revitalizarea receptării poeziei și a personalității lui Mihai Eminescu de către elevii din ciclul gimnazial.

Proiectul „Numai poetul…” a început în anul 2007, când a fost organizată prima ediție la care au luat parte doar două unități școlare din Fălticeni. De atunci și până în prezent, concursul a fost organizat an de an, cu o singură întrerupere în anul 2021, din cauza contextului epidemiologic. Dacă, la început, a fost conceput mai mult ca un parteneriat la nivel local, treptat, competiția a căpătat amploare, devenind județeană în 2012 și interjudețeană în 2018.

Prezenta ediție a concursului a cuprins 3 secţiuni: secţiunea colectivă cu 3 probe (cunoştinţe despre viaţa şi opera poetului M. Eminescu; recunoaşterea poeziilor pornind de la versuri date; creație literară); secţiunea individuală Recitare de poezie eminesciană (pe fundal muzical); secţiunea individuală Opera lui Eminescu în imagini (creaţie plastică).

La ediția din acest an, au concurat 25 de unități școlare din județele Suceava, Bacău și Brașov: Liceul Tehnologic Făget (jud. Bacău), Școala Gimnazială Prejmer (jud. Brașov), Liceul Tehnologic Bivolărie, Școala Gimnazială N. Stoleru Baia, Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești (inclusiv structura 2), Școala Gimnazială Constantin Blănaru Cornu Luncii, Școala Gimnazială Corocăiești, Școala Gimnazială Ioan Ciurea Fălticeni, Școala Gimnazială Ion Irimescu Fălticeni, Școala Gimnazială Iraclie Porumbescu Frătăuții Noi, Școala Gimnazială Găinești, Școala Gimnazială N. Labiș Mălini (inclusiv structura 2), Școala Gimnazială Moara Nică, Liceul Tehnologic Vasile Cocea Moldovița, Școala Gimnazială Oniceni, Școala Gimnazială Panaci, Școala Gimnazială Constantin Tomescu Pleșești, Școala Gimnazială Poieni-Solca, Școala Gimnazială A. Stanciu Salcea, Școala Gimnazială Petru Mușat Siret, Școala Gimnazială Acad. H. Mihăescu Udești, Școala Gimnazială Vatra Moldoviței, Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu de Sus.

Din comisia de evaluare au făcut parte cadre didactice și artiști plastici: Pavel Daniela, Suman Irina și Șoldănescu Anca – Colegiul Naţional Nicu Gane Fălticeni, Zavastin Ramona – Colegiul Vasile Lovinescu Fălticeni, Teodoriuc Florica –  Liceul Tehnologic Special Bivolărie și Matei Mihaela –  artist plastic.

La activitate au participat și reprezentanți ai autorităților locale: primarul municipiului Fălticeni, prof. Cătălin-Gheorghe Coman, și consilierul local Murariu George-Bogdan.

Rezultatele concursului pot fi consultate accesând linkul:

Iată că proiectul „Numai poetul…” a ajuns la cea de-a XVII-a ediție, bucurându-se de un interes tot mai ridicat. Și în acest an ni s-au putut alătura unități școlare din alte județe, precum Bacău sau Brașov. Suntem încântați că proiectul nostru include și o secțiune de recitare dedicată elevilor cu cerințe educaționale speciale, cu deficiență auditivă. Receptarea poeziei eminesciene nu cunoaște granițe, sensurile profunde ale acesteia putând fi surprinse într-o manieră inedită și cu ajutorul limbajului mimico-gestual.

Mulțumirile noastre se îndreaptă către Primăria Fălticeni, care a asigurat și la ediția din acest an fondurile necesare pentru premierea elevilor. Datorită acestui sprijin financiar, toți concurenții au primit cărți și dulciuri în valoare totală de 5000 de lei.

Felicitări tuturor elevilor şi cadrelor didactice care s-au implicat în activitățile acestui proiect! Mulțumiri colegilor care au contribuit la organizarea concursului!

Director Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” Fălticeni, prof. dr. Marius-Claudiu Pintilii


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura