Luni, 15 aprilie 2024, ora 18:29, un apel la numărul de urgență 112 a anunțat un incendiu în localitatea Basarabi, comuna Preutești. Pompierii militari de la Detașamentul Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru a localiza și stinge flăcările care amenințau să distrugă o întreagă gospodărie.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta puternic la un adăpost de animale. Exista riscul ca focul să se extindă și la alte clădiri din curte. Pompierii au reușit să lichideze incendiul la ora 20:25, evitând astfel o tragedie mai mare.
Anexa gospodărească a fost distrusă de flăcări, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, iar furajele și alte bunuri aflate în interior au fost mistuite de foc. De asemenea, pereții portanți ai construcției au suferit deteriorări serioase.
Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit la un conductor electric neizolat corespunzător sau cu izolație deteriorată, probabil din cauza unei acțiuni mecanice ori fizice. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au reușit să salveze restul gospodăriei și bunurile aferente.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.