Cea de-a doua ediție a Taberei de pictură Rotary, organizată la Fălticeni de clubul local Rotary în parteneriat cu Primăria Fălticeni, a reunit artiști din trei țări și două districte (Rotary District 2241 România și Republica Moldova). Evenimentul s-a desfășurat în perioada 16-19 mai și a adus laolaltă zece tinere care au creat lucrări, expuse ulterior în cadrul unei expoziții la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”. Activitatea taberei a fost coordonată de pictorul fălticenean, prof. Gabrel Baban.

Picturile realizate în cadrul taberei au fost admirate și de cei aproximativ 1500 de vizitatori ai muzeului, cu ocazia evenimentului „Noaptea Muzeelor”. Această inițiativă artistică a oferit publicului oportunitatea de a aprecia diversitatea și talentul artiștilor participanți, consolidând legăturile culturale și promovând arta contemporană.

FOTO EVENIMENT

Vernisajul expoziției a fost prefațat de un alt moment important pentru comunitate, organizat tot de Clubul Rotary Fălticeni – premierea copiilor din Grupul Folcloric „Moldava”, al Clubului Copiilor Fălticeni, coordonat de interpreta Lenuța Rusu. Acești tineri talentați au reprezentat recent Fălticeniul la Festivalul Cultural Ro-Mania din Villeneuve-Loubet, Franța, unde au obținut aprecieri din partea Consulatului Onorific al României de la Nisa.

Prezența și performanțele lor la festival au fost remarcate și apreciate, iar Consulatul Onorific al României de la Nisa, prin intermediul Clubului Rotary Fălticeni, a dorit să le recunoască meritele, oferindu-le premii și mulțumiri publice pentru efortul și talentul lor. De aceeași apreciere s-a bucurat și conducerea Primăriei Fălticeni care a sprijinit participarea artiștilor la acest eveniment internațional. Acest moment de recunoaștere a tinerelor talente a adus un plus de valoare vernisajului, subliniind importanța sprijinirii culturii și a artei la nivel local.

La nivel local și regional, Clubul Rotary Fălticeni desfășoară proiecte variate, de la sprijinirea educației și sănătății până la protecția mediului și promovarea culturii.

Fălticeni Online vă oferă înregistrarea integrală a evenimentului organizat sâmbătă, 18 mai 2024, pe canalul YouTube Fălticeni Online.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura