Ministerul Educației a anunțat publicarea listei nominale a elevilor care vor beneficia de ajutorul financiar de 200 euro pentru achiziționarea de calculatoare noi în anul 2024. Lista este disponibiliă atât pe portalul ministerului, cât și în Monitorul Oficial, conform Legii nr. 269/2004.

În acest an, un număr de 1.912 elevi din întreaga țară vor beneficia de acest ajutor. Pentru a fi eligibili, venitul maxim brut lunar pe membru de familie nu trebuie să depășească 500 de lei. În județul Suceava, 101 elevi au fost declarați beneficiari, dintre care 11 sunt din Comuna Baia.

După afișarea listei finale a beneficiarilor, aprobată prin ordin de ministru, procesul de acordare a ajutorului financiar va continua cu următoarele etape:

  • În perioada 9-23 august, Ministerul Educației va achiziționa bonurile valorice și le va distribui către inspectoratele școlare și universități.
  • În intervalul 26 august – 6 septembrie, bonurile valorice vor fi eliberate către beneficiari.
  • Beneficiarii vor putea achiziționa calculatoarele între 2 septembrie și 16 octombrie.
  • În perioada 20 august – 24 octombrie, elevii și studenții trebuie să depună copii ale facturilor și procesele-verbale de predare-primire.
  • Între 21 august și 25 octombrie, operatorii economici vor depune bonurile valorice și documentele necesare pentru decontare la comisiile județene sau la comisiile din instituțiile de învățământ superior și se vor înregistra pe portalul dedicat.
  • Decontarea către operatorii economici se va realiza în perioada 26 august – 25 noiembrie.

Acest program de sprijin are ca scop facilitarea accesului elevilor la tehnologie modernă, necesară pentru desfășurarea în bune condiții a activităților educaționale. Beneficiarii și familiile acestora sunt încurajați să respecte termenele stabilite pentru a asigura o desfășurare optimă a întregului proces.


Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura