Concursul Internațional de Creație Literară „NICOMAH,” ediția a VI-a, 2024, și-a desemnat recent câștigătorii. Fălticeniul se mândrește cu succesele obținute de doi dintre cunoscuții săi oameni de cultură, membri ai Cenaclului „Nicolae Labiș”.
Competiția, organizată de Asociația socio-culturală „Prahova Excelsior” (ASPE) și Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sinaia, este dedicată memoriei lui Nicolae Paul Mihail (Nicomah), un important poet, prozator, scenarist, publicist și epigramist, recunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile la literatura română și pentru sprijinul acordat tinerelor talente.
În acest an, două premii de prestigiu au fost obținute de reprezentanții Fălticeniului:
Ioan Caulea, profesor de științe socio-umane și un pilon al Cenaclului Nicolae Labiș, a fost distins cu Premiul I la secțiunea Poezie – consacrați. Poeziile sale au impresionat juriul prin profunzimea și sensibilitatea versurilor.
Vă oferim un fragment din creația premiată:
APOCALIPSĂ
Am apăsat prea tare pedala timpului
și s-a ridicat mult praf în urmă. Am început
să trepidez când m-am uitat în oglindă și
în fața mea au apărut din ce în ce mai
multe gropi. Unele erau comune. Credeam
că voi ajunge mai repede la răspuns, dar
drumul mi-a arătat din ce în ce mai
multe intersecții. Aș fi vrut să aleg calea cea mai
scurtă spre adevăr, dar venea ploaia și
am evitat acvaplanarea. Norii
se învârteau precum vulturii
deasupra iepurelui rănit și
am dat drumul la radio. S-a anunțat
o furtună mare, pe versuri de poeți
condamnați la necitire. Și muzica
își schimba sensul, către o lume
ce se învârtea fără prioritate, cu
o viteză ce îl elogia pe Einstein. Un ascultător
a intrat în direct, pe contrasens. Voia să facă
o dedicație iubitei rătăcite-n lanul de secară. O melodie
pe care n-o auzise nici măcar Beethoven
când a surzit. Ștergătoarele s-au blocat la refren și
au format un triunghi dreptunghic amoros. Am vrut
să-i calculez cateta din mers, dar stropii erau prea mari
pentru teorema lui Pitagora. Și secundele au început
să lumineze. Fiecare în culoarea ei, de parcă
îl aveam pe Klimt copilot.***
Aș fi vrut să existe frâne, dar
Marele Inventator a considerat
că drumul spre rai e pavat cu
staționări interzise. Doar
linii întrerupte de gânduri
scăpate din lesă, mușcând din
asfaltul umed al nopții. Morile de vânt
își așteaptă Don Quijoții să le invite
la dans în acorduri de cucuvele. Ce
minune și acest vals! Notele
se aștern, fără chei, pe
portative din sârmă. Ca niște
rufe puse la uscat în bătaia tobei. Fiecare stâlp
cu necrologul lui, scris
în vers alb, pe hârtii negre. De aici,
pornesc toate iubirile semnalizate. Nicio
restricție de viteză, doar
„Atenție, trec speranțe!“.
Lenuța Rusu, profesoară, interpret popular, și de asemenea membră a Cenaclului „Nicolae Labiș”, a obținut Premiul I la secțiunea Epigramă și Premiul al II-lea la secțiunea Proză scurtă. Epigramele sale sunt cunoscute pentru ironia fină și umorul subtil, iar povestirile dezvăluie o profundă înțelegere a condiției umane. Iată câteva din epigramele sale premiate:
Unui parlamentar
Legi, decrete, ordonanțe,
Eu îl cred că-i obosit.
Când dormea și el mai bine,
L-am trezit un sforăit.Celor cu pensii speciale
Toată ziua treabă are:
Treaba mică, treabă mare,
De aceea a lui oală
E făcută specială.Unuia necăjit
Masa gazdei este plină,
Gazda-i bună gospodină,
Dar refuzi să stai la masă,
C-ai venit mâncat de-acasă.Unei soprane fără talent
Cânta refrenul vechi ,,sol-la”,
Dar iubi o lăsă. Nasol!
Cum impresarul ei era,
Ajunse cariera ei la-sol.
Recent, un alt pasionat de literatură din Fălticeni, profesorul Călin Dănilă, a primit Marele premiu „Eusebiu Camilar”, la sesecțiunea proză scurtă a Festivalului Concurs Național „Eusebiu Camilar”, ediția a XXVIII-a.
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.