Marți, 20 august, Federația Română de Fotbal a organizat tragerea la sorți pentru stabilirea programului competițional al Ligii 3, sezonul 2024-2025. După un format similar celui din sezonul precedent, noul sezon va cuprinde atât un sezon regular, cât și faze de play-off și play-out.

Liga 3 din acest an va fi structurată într-un sezon regular de 18 etape, urmat de un play-off destinat primelor patru echipe clasate și un play-out pentru celelalte șase echipe. Play-off-ul va fi disputat într-un format tur-retur-tur, însumând 9 etape, în timp ce play-out-ul va avea loc în format tur-retur, cu un total de 10 etape.

În ultima fază a competiției, echipele clasate pe primele două locuri în play-off-ul fiecărei serii vor participa în două runde de baraj. Vor fi 10 dueluri în dublă manșă, urmate de runda finală, tot în dublă manșă, la finalul căreia vom cunoaște cele 5 echipe ce vor promova în Liga 2 pentru sezonul 2025-2026.

În urma tragerii la sorți, echipa Șomuz Fălticeni a aflat că va debuta în noul sezon cu două meciuri pe teren propriu. Primul meci va avea loc pe 31 august, când va întâlni Rapid Brodoc, urmat de confruntarea cu FC Bacău pe 7 septembrie. În turul competiției, echipa va disputa alte trei meciuri acasă, împotriva Științei Miroslava (21 septembrie), Șoimii Gura Humorului (5 octombrie) și CSM Vaslui (19 octombrie).

Deplasările pentru Șomuz Fălticeni în turul sezonului sunt programate astfel: pe 14 septembrie la Ceahlăul II Piatra Neamț, pe 28 septembrie la Bucovina Rădăuți, pe 12 octombrie la CSM Bacău și pe 26 octombrie la USV Iași.

Până la sfârșitul anului 2024, vor avea loc și primele 6 etape din retur.

Liga 3 / 2024-25 / Programul Turului

Etapa 1 / 31.08.2024

Șomuz Fălticeni–Rapid Brodoc
FC Bacău–USV Iași
Ceahlăul II P.N.–CSM Vaslui
Știința Miroslava–CSM Bacău
Bucovina Rădăuți–Șoimii Gura Humorului

Etapa 2 / 07.09.2024

Rapid Brodoc–Șoimii Gura Humorului
CSM Bacău–Bucovina Rădăuți
CSM Vaslui–Știința Miroslava
USV Iași–Ceahlăul II P. Neamț
Șomuz Fălticeni–FC Bacău

Etapa 3 / 14.09.2024

FC Bacău–Rapid Brodoc
Ceahlăul II P. Neamț–Șomuz Fălticeni
Știința Miroslava–USV Iași
Bucovina Rădăuți–CSM Vaslui
Șoimii G. Humorului–CSM Bacău

Etapa 4 / 21.09.2024

Rapid Brodoc–CSM Bacău
CSM Vaslui–Șoimii G. Humorului
USV Iași–Bucovina Rădăuți
Șomuz Fălticeni–Știința Miroslava
FC Bacău–Ceahlăul II P. Neamț

Etapa 5 / 28.09.2024

Ceahlăul P. Neamț–Rapid Brodoc
Știința Miroslava–FC Bacău
Bucovina Rădăuți–Șomuz Fălticeni
Șoimii G. Humorului–USV Iași
CSM Bacău–CSM Vaslui

Etapa 6 / 05.10.2024

Rapid Brodoc–CSM Vaslui
USV Iași–CSM Bacău
Șomuz Fălticeni–Șoimii G. Humorului
FC Bacău–Bucovina Rădăuți
Ceahlăul II P. Neamț–Știința Miroslava

Etapa 7 / 12.10.2024

Știința Miroslava–Rapid Brodoc
Bucovina Rădăuți–Ceahlăul II P. Neamț
Șoimii G. Humorului–FC Bacău
CSM Bacău–Șomuz Fălticeni
CSM Vaslui–USV Iași

Etapa 8 / 19.10.2024

Rapid Brodoc–USV Iași
Șomuz Fălticeni–CSM Vaslui
FC Bacău–CSM Bacău
Ceahlăul II P. Neamț–Șoimii G. Humorului
Știința Miroslava–Bucovina Rădăuți

Etapa 9 / 26.10.2024

Bucovina Rădăuți–Rapid Brodoc
Șoimii G. Humorului–Știința Miroslava
CSM Bacău–Ceahlăul II P. Neamț
CSM Vaslui–FC Bacău
USV Iași–Șomuz Fălticeni

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura