Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de 13 februarie 2025, în localitatea Preutești, fiind anunțat la 112 la ora 1:38. Pompierii militari din Fălticeni, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Flăcările au cuprins rapid o casă de locuit și o anexă gospodărească, afectând o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați și amenințând imobilele învecinate. Focul s-a extins și la acoperișul unei case alăturate, care a fost afectată pe o suprafață de 10 metri pătrați, precum și la fațada și elementele de tâmplărie din PVC.
Înainte de sosirea pompierilor, localnicii au reușit să scoată din locuință o femeie de 97 de ani, inconștientă și cu arsuri pe 40% din suprafața corporală. Paramedicii SMURD au inițiat imediat manevrele de resuscitare, însă, din păcate, aceasta a fost declarată decedată. Proprietarul celei de-a doua case, un bărbat de 71 de ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat la ora 4:50, evitându-se propagarea flăcărilor la alte locuințe. Cauza probabilă a incendiului a fost o lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată.
Pentru a preveni astfel de tragedii, ISU Suceava recomandă cetățenilor să respecte regulile de siguranță la utilizarea lumânărilor.
- Folosiți suporturi stabile și rezistente la căldură;
- Amplasați lumânările departe de materiale inflamabile;
- Nu lăsați lumânările aprinse nesupravegheate;
- Nu adormiți cu lumânările aprinse.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.