La 2 martie 1891, saloanele „Last” din Fălticeni au fost gazda unui eveniment de o eleganță desăvârșită: un bal caritabil organizat pentru sprijinirea societății „Crucea Roșie”. Atmosfera a fost electrizantă, grație orchestrării impecabile a maiorului I. Budișteanu, locțiitor al comandantului Regimentului 16 Dorobanți.
Orchestra regimentului a acompaniat o noapte de dansuri ce au încântat invitații până la ivirea zorilor. Cotilionul, moment culminant al serii, a fost condus magistral de G.G. Ghițescu, oferind un spectacol de grație și voie bună.
Printre participante se numărau doamne și domnișoare din cele mai respectabile familii ale orașului, alături de personalități locale și ofițeri ai garnizoanei.
Iată în continuare textul integral al articolului publicat de Th. Balassan (participant la acel bal), în ziarul “Curierul”, nr. 29 /Anul al XIX-lea / 15 (27) martie 1891. Imaginea care însoțește articolul are doar un rol ilustrativ.
În seara de 2 Martie a.c. a avut loc la saloanele “Last” din Folticeni balul organizat pentru sporirea fondurilor societăței “Crucea Roșie”.
Reușita lui a întrecut toate așteptările, grație stăruințelor simpaticului locțiitor al comandantului Regimentului 16 Dorobanți, domnul maior I. Budișteanu, care în organizarea acestui bal n-a cruțat nimic pentru a mulțumi pe visitatorii grăbiți a răspunde în număr destul de considerabil la apelul pentru asemine operă caritabilă.
Orchestra regimentului 16 Dorobanți adusă în acest scop din Botoșani a dilectat lumea până la orele 6 dimineață fără să dee timp dănțuitorilor de a se mai gândi la necazurile lumei. Pare că a fost un cuvânt de ordine între toți ca veselia cea maidesăvârșită să fie stăpâna balului întru-atâta nu ceteai pe fețele tuturora de cât mulțumirea.
Toaletele doamnelor nu lăsau nimic de dorit. La orele două jumătate s-a început cotilionul condus de dl. G.G. Ghițescu, care prin aranjarea de figuri destuli de hazlie și cu totul noi a știut să dee jocului ordinea și animația cea mai deplină.
Din funa condeiului citez între dănțuitoare pe doamnele: Aneta Stamati, Budișteanu, El. Măcărescu, Leontina Albu, Elisa Străjescu, Maria Petroni, Rossignon, Maria Petrescu, St. Enghel, M. Fotino, Nat. Fotino, M. Marinescu, Simionescu, etc. Domnișoarele Euf. Dobias, An., Morțun, El. Văsescu, Lucr. Grecinschi, Didița Softa, Ad. Morțun și încă vre-o câteva floricele de primăvară pe care pana mea nu le-a putut prinde în valurile perechilor dănțuitoare.
Domnii ofițeri din garnizoană, magistratura, și un număr respectabil de cetățeni au onorat cu prezența dumnealor această serată, care a încins carnavalul cu toate regretele din partea tineretului că deși a fost destul de lung totuși s-a sfârșit prea degrabă.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
