La 2 februarie 1896, Palatul Administrativ din Fălticeni (Primăria) a fost martorul unei seri pline de rafinament și entuziasm. Balul anual al Societății funcționarilor publici a reunit elita orașului, oferind un spectacol de grație și bun-gust, sub acordurile orchestrei Regimentului 16 Suceava, dirijată de căpitanul Emilian.
Dansatorii s-au lăsat purtați de ritmurile valsurilor, într-o atmosferă descrisă de presa vremii ca un adevărat „zbor de fluturi”. Saloanele au fost animate de prezența unor figuri distinse, remarcate pentru eleganța și energia lor pe ringul de dans.
Personalități marcante ale orașului, ofițeri și distinși cavaleri au contribuit la farmecul serii, întrecându-se într-o demonstrație de stil și bun-gust.
Bufetul, organizat cu rafinament, a fost un adevărat festin, oferind delicatese și băuturi alese care au întreținut voia bună până în zorii zilei. Evenimentul a fost considerat un succes memorabil, iar cei prezenți au păstrat în suflet o amintire vie a acelei nopți de neuitat.
Ziarul „Evenimentul”, 4 februarie 1896
Din Folticeni – Balul Societăţii funccionarilor Publici
Aseară s-a dat balul anual al acestei societăţi, şi au asistat tot ce acest oraş are mai tânăr, mai inteligent şi mai nobil. Pe la ora 10 seara, orchestra Regimentului 16 Suceava, sub conducerea simpaticului căpitan Emilian, intonând primul şi tradiţionalul vals, îţi era mai mare plăcerea să priveşti cum perechi, perechi, dansatorii jucau, de ţi se părea că ai în faţă un fel de zbor de fluturi.
Aruncându-mi privirile prin vastul salon al Palatului Administrativ, am putut remarca doamnele: Radian, Stamate, Engel, Gheleme, Policov, Savinescu, Ionescu, Marcu o sprintenă dănţuitoare, Străjescu mai frumoasă ca întotdeauna, Văleanu (Paşcani) foarte frumoasă cu doi ochi ca două briliante, Simionescu neobosită dansatoare, Fotino, Petrescu, etc.
Domnişoare am observat numai: Savinescu, Belici foarte plăcută, Savel. Domnii au fost: Al. Radian, Străjescu, Engel, Moisiu, Niculescu, Văleanu (Paşcani), Preut Savel, Gr. Brăescu, dr. Rossignon, Apostoiu, Neculai Gheorghiu, Qeţcu, Cumpătă, Greşeanu, Nic. Ionescu, Policov, P. Th. Ionescu – casierul societăţii, Leon Botez, Lovinescu, dr. petrescu, Groski, etc. Ofiţeri: maior Gh. Marcu, Cap. Simionescu, Lct. Fotino, Cap. Gheleme, etc.
Apoi între cavaleri am distins pe domnii; Cesar parteni un excelent şi neobosit dansator, Scorpan, Stamatin inginer (Dolhasca), Apostol, Popovici, Gârleanu, Cazaban, Rolland, dr. Murariu, Eug. Sunguroff, etc.
Dl. Iosef Goldhirsch a aranjat un bogat şi frumos bufet, înzestrat cu cele mai bune mâncări şi băuturi delicioase, care pe cei bătrâni i-au întinerit, iar pe cei tineri i-a âncurajat mai mult pentru petrecere şi joc, aşa că s-a petrecut foarte bine până la ora 4 dimineaţă când fiecare s-a retras ducând cu el o vie impresiune.
La 10 fevruarie un bal dat de „Reuniunea femeilor Israelite”, promit un compte-rendu.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
