Un grav accident s-a produs luni seară, în jurul orei 20:20, în localitatea Rădășeni. Un bărbat de 42 de ani a fost surprins și rănit după ce utilajul cu care efectua lucrări – un excavator – s-a răsturnat, iar cabina i-a prins piciorul.

Incidentul a fost anunțat imediat prin numărul unic de urgență 112. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Fălticeni, cu o autospecială de descarcerare, sprijiniți de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, însoțit de medic.

Operațiunea de salvare a fost una dificilă, pompierii fiind nevoiți să folosească accesorii specifice pentru ridicarea și stabilizarea cabinei excavatorului. În urma intervenției, victima a fost eliberată și predată echipajului medical.

Bărbatul, conștient și cooperant, a fost transportat de urgență la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Din primele informații, acesta a suferit un traumatism sever la nivelul membrului inferior.

Autoritățile urmează să stabilească în ce condiții s-a produs accidentul.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura