Începuturile școlii la Fălticeni, povestea educației locale

Dintotdeauna oamenii au fost conștienți de importanța educației în viață. Cei cu dare de mână angajau profesori particulari pentru copiii lor care veneau la domiciliul învățăcelului. De regulă un profesor îl învăța pe copil noțiuni din toate obiectele de studiu. Este bine știut faptul că la început doar băieții beneficiau de pregătire școlară, iar știutorii de carte erau bărbații cu predilecție. Mulți copii inteligenți s-au pierdut datorită faptului că părinții nu au avut posibilitate să-i poarte la școală. Mai era și mentalitatea că școala nu este trebuincioasă, e destul să lucrezi pământul și să ai o familie a ta. Multe femei istețe nu știau carte, dar făceau tot posibilul ca măcar copiii lor să învețe. Un exemplu este mama lui Creangă care, deși ,,știa a face multe minunății’’, nu știa carte, a învățat să citească odată cu copilul ei.

Și comunitatea din Fălticeni era convinsă că dacă știi carte răzbați mai ușor în viață, nu mai poți fi manipulat, nu mai poți fi înșelat, nu mai stai cu capul plecat și cu căciula în mână pe la cele uși, așa cum stătea istețul Moș Ion Roată. Încet-încet, oameni temerari și curajoși au înființat diferite sisteme și instituții de învățământ, chiar dacă școlile nu dispuneau de un local al lor, de manuale, ori alte materiale didactice. Viziunea lui Spiru Haret a însemnat foarte mult pentru sistemul de învățământ românesc, iar învățătorii cu adevărat dedicați au ridicat școli, au organizat biblioteci în mediile sătești. Învățământul și dragostea de carte creșteau an de an. Masele deveneau tot mai conștiente de importanța școlii. Ne oprim în cele ce urmează asupra câtorva date istorice ce au marcat evoluția învățământului în orașul Fălticeni, cu dorința de a sublinia efortul înaintașilor pentru a ridica instituții școlare unde să învețe copiii, deopotrivă bogați ori săraci.

1839 – În orașul Fălticeni este consemnată existența a patru școli primare particulare (tip pension) frecvente de 54 de elevi.
1842 – Pe partea dreaptă a străzii care urcă de la gară a funcționat prima școală de stat înființată de arhimandritul Neofit Scriban, și anume Școala Domnească, astăzi Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza’’, cunoscută ca Școala generală nr. 1. A fost prima școală publică din Moldova. La început se plătea chirie pentru local. În 1862 sediul școlii a fost mutat pe Ulița Rădășenilor. Aici au învățat Eugen Lovinescu, Artur Gorovei, Vasile Ciurea, George Stino, Ion Dragoslav. Primarul Matei Millo (nepotul de frate al actorului de la Spătărești) a inaugurat un nou sediu al școlii pe strada Sucevei (1900).
1846 – 1859 – Vorbim despre Școala catihetică a pr. Grigorescu (poreclit ,,Popa Catihetu’’) într-o căsuță de pe Ulița Rădășenilor unde a învățat și Ion Creangă (1854 – 1855).
1859 – Școala catehetică se unește cu Școala Domnească, luând ființă astfel prima școală primară de băieți, azi Școala AL. I. Cuza.
1860 – Prima școală primară pentru fete.
1870 – 1892, 2 nov. – Se deschid porțile Gimnaziului ,,Alexandru Ioan I’’, chiar lângă liceul ,,Nicu Gane’’, director fiind V.T. Lovinescu. Gimnaziul de patru clase urma după cele patru clase primare. A funcționat în mai multe case. În anul 1892 se construiește localul de pe strada Sucevei. Fiind transferată în localul cel nou, denumirea școlii este ,,Alecu Donici’’, iar din 1923, Liceul Nicu Gane.
1873 – Se înființează școala ,,Pricipele Carol’’ care mai târziu se va numi Școala primară nr. 2. La Școala primară nr. 2 de pe Strada Română a învățat a învățat Mihail Sadoveanu în clasa a IV-a, învățătorul lui fiind institutorul Gh. Șoldănescu. Directorul școlii era pr. Ion Savel. Aici învățau mai ales copiii săraci, dar și de aici s-au ridicat oameni de seamă ai neamului nostru. Un exemplu grăitor este Mihai Băcescu.
1892 – Se construiește corpul principal a Liceului ,,Nicu Gane’’, astăzi Colegiu Național. Până atunci liceul funcționase într-o veche casă boierească. Puțini sunt aceia care știu că toate corpurile liceului s-au construit pe locul în care boierul Hartular (cel care a fabricat bani falși) își avea casa. Dintre dascălii ce au predat aici amintim pe câțiva: V. T. Lovinescu, Leon Băncilă, George Stino, N. Beldiceanu, Vasile Ciurea, Virgil Tempeanu, Gh. Fira, V.G.Popa etc. Aici au învățat Eugen, Horia și Vasile Lovinescu, Aurel Băeșu, Mihail Sadoveanu, Jules Cazaban, Mihai Băcescu, Anton Holban, Grigore Vasiliu Birlic, Ion Irimescu, Grigore Ilisei, Constantin Ciopraga, Nicolae Labiș și mulți, mulți alții.
1914 – La Fălticeni își începe cursurile Școala Normală de băieți ,,Ștefan cel Mare’’ amplasată la fostul Regiment 56 Infanterie (rezervă a Regimentului 16 Dorobanți). Școala era condusă de germanistul Virgil Tempeanu și va funcționa până în anul 1930.
În timpul Primului Război Mondial în Casa de copii școlari s-a instalat serviciul de cenzură a poștei.
1920 – În acest an se înființează Gimnaziul de fete (lângă Galeria Oamenilor de Seamă) care după 1948 se transformă în Liceul nr. 2. Localul este modernizat prin construirea etajului (1961). Începând cu anul școlar 1974-1975 titulatura este aceea de Liceu de textile și confecții.
1922 – Un pas înainte este acela al deschiderii primei grădinițe de copii la Fălticeni.
1923 – Vechiul Gimnaziu de la Fălticeni este transformat în liceu, purtând numele de Liceul ,,Nicu Gane’’.
1950-1956 – În oraș va funcționa și o Școală pedagogică de fete în locul Școlii profesionale din anul 1884.
1966 – În septembrie se înființează Școala Generală nr. 3, astăzi Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu’’. În 1970 se construiește etajul.
1966 – Se înființează Centrul școlar horticol (fosta Școală horticolă din 1920). În anul 1975 s-a transformat în Liceul Agricol, astăzi Colegiul ,,Vasile Lovinescu’’ de pe strada Maior Ioan.
1968 – Uniunea cooperativelor meșteșugărești deschide o școală profesională, necesară și binevenită.
1971 – Școala profesională de mecanici agricoli.

În zilele noastre este aproape de neconceput ca tinerii să nu aibă măcar 12 clase de studiu, încununate cu diploma de bacalaureat. Mulți urmează diferite facultăți, după înclinațiile native și după dorințe, dar poate nu se gândesc cât au luptat și au muncit înaintașii pentru ca masele să fie educate. Condițiile de astăzi din școli nu se pot compara nici în imaginație cu acele condiții de acum 100 de ani din școlile improprii, friguroase, cu dascăli foarte severi care nu cruțau nuielușa, cu școleri munciți la câmp, desculți, murdari și flămânzi. Prețuiți ceea ce aveți și respectați ceea ce au zidit alții!

Lenuța Rusu