Secția de box a clubului Șomuz Fălticeni obține o performanță remarcabilă la Cupa României – feminin: Alessia Bucătaru a câștigat finala categoriei 44 kg cadete, după o evoluție convingătoare în fața Anei Maria Bresciuc, sportivă legitimată la CS Botoșani.

Antrenată de Vasile Nistor, Alessia s-a impus la puncte, decizie clară: 5-0, confirmând forma bună arătată pe parcursul competiției. Medalia cucerită la această ediție a Cupei României încununează munca din ultimul an și reconfirmă potențialul secției de box din Fălticeni, aflată în plină reconstrucție.

Antrenorul Vasile Nistor s-a declarat extrem de mulțumit de prestația elevei sale: „Alessia a fost sigură pe ea, a controlat meciul și a arătat că merită acest titlu.” El a a ținut să mulțumească pentru sprijinul constant acordat participării la competițiile naționale, Primăriei Fălticeni și primarului Cătălin Coman, precum și fermei Sed Jura, parteneri care susțin dezvoltarea boxului local.

Secția de box are însă emoții și pentru finala de mâine, unde Denisia Lazăr, componentă a categoriei 60 kg tineret, se va lupta pentru aur cu o adversară redutabilă – vicecampioana europeană a categoriei. Denisia a ajuns în finală după un parcurs curajos și speră să producă surpriza competiției.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura