Unde-i bâlciul de altădată?

Motto: ,,Venea cu fuga iarmarocul acela mare de la Fălticeni, care acela este ce este.’’

Ne amintim cu toții cum în ,,Amintiri din copilărie’’ Ion Creangă povestește că Nică trebuia să o ajute pe mama la treburile casei (să facă țevi, să legene pruncul), și că aceasta avea să îl răsplătească odată cu venirea târgului anual de la Fălticeni. Iată ce îi promitea Smaranda Creangă: ,,ți-oi lua de la Fălticeni o pălăriuță cu tăsma, și-o curelușă de cele cu chimeriu, știi cole ca pentru tine.’’ Adevăr grăia biata mamă a lui Creangă care nu-și vedea capul de treburi, căci iarmarocul de la Fălticeni era socotit al doilea mare iarmaroc din Moldova și poate chiar din țară. ,,Iarmarocul Sf. Ilie a făcut, preț de un veac sau aproape, faima Folticenilor’’[1], deoarece aici ,,încep a se strămuta din Baia mai mulți târgoveți cu iarmarocul lor’’ (1780).

Deoarece orașul Fălticeni este situat pe dealuri line, pe valea Șomuzului Mare, la răspântia unor drumuri comerciale ce veneau spre și dinspre imperiu, așezare geografică foarte favorabilă, aici se organizau patru iarmaroace pe an, câte unul în fiecare anotimp[2], ca în final să se evidențieze iarmarocul de la 20 iulie. Iarmarocul de la 20 iulie a luat așa o amploare, încât s-a extins de pe moșia Șoldănești pe Tâmpești și Fălticenii Vechi, orașul devenind ,,un al doilea Galați, portul de uscat al Moldovei.’’[3] V.I. Ghica notează că ,,piața pe care se ține iarmarocul are o întindere de mai mulți kilometri. Acest iarmaroc durează 15 zile. După cel de la Leipzig este unul din cele mai însemnate bâlciuri ale Europei.’’[4]

Tineri și bătrâni, copii și bunici așteptau cu nerăbdare bâlciul de Sf. Ilie de la Fălticeni. Gospodarii scoteau banii din batistă pentru a-i cheltui în marele târg, ori vindeau și ei din ce aveau de prisos prin gospodărie. Copiii din timp își făceau rost de câțiva bănuți pentru a se bucura de minunățiile de la bâlci: culegeau fructe, ajutau la treburi după puterile lor. Fetele și feciorii numărau zilele până ce porneau spre târg, cu inima plină de bucurie. Satele dimprejur forfoteau, căruțe pline cu mărfuri și cu oameni luau calea târgului, schimburile comerciale aducând mari câștiguri, deoarece veneau comercianți din cele patru zări.

Încă cu o săptămână înainte soseau cei cu bâlciul: iujul, circul cel mare, circul cu animale, fotografii la minut (care te îmbrăcau în clovni, călăreți, cowboy), ori zidul morții, căutând locuri cât mai favorabile. Voinicii își puteau încerca puterile la firibombă, ori șansa la roata norocului, unde norocul te răsplătea cu un nasture. Se instalau scrânciobe mari cu lanțuri, trăsurele, bărcuțe, căiuți. Erau angajate fanfarele de prin sate să cânte la bâlci. De la Ciumulești-Vadu Moldovei era nelipsită fanfara lui Enache care cânta pe podiumul scrânciobului lui Iuju – cel mai mare scrânciob. Tabloul orașului în acele zile era unul de nedescris prin mulțimea nesfârșită de oameni, prin acel furnicar impresionant. Lumea se bulucea spre iarmaroc, pentru a cumpăra sau pentru a-și clăti ochii cu mărfurile expuse în prăvălii, sau pe tarabe sub cerul liber.

Tarabele cu fel de fel de mărfuri te atrăgeau datorită vocilor care strigau și te îndemnau să cumperi, schimburile comerciale înflorind și aducând beneficii materiale atât locuitorilor, cât și celor care veneau de departe. Puteai cumpăra, după gust și după buzunar, păpuși, Hopa-Mitică, flori de hârtie, jucării de toate felurile, gâsculițe cu pene colorate. Prin mulțime își făcea apariția, acompaniat de flașnetă, papagalul care, chipurile ghicea viitorul, făcând pe tinerii îndrăgostiți să tragă un bilețel. Nu lipseau dulciurile (acadelele, halvița), nici răcoritoarele. Braga (berea de casă) te răcorea în acele zile fierbinți. Plăcintele, turtele și alivencile te îmbiau cu mirosul lor ademenitor.

Negustorii, țăranii și meșteșugarii își desfăceau mărfurile. Gospodinele și gospodarii puteau cumpăra ceramică de toate felurile (oale și ulcele, castroane de lut) din toate colțurile țării, țesături de in, bumbac, stofe de lână, opinci, piese de costum popular din Argeș, Banat, Maramureș (catrințe, cămăși, sumane, cojoace; așa au ajuns la noi fotele minunate), lăicere, covoare, cuverturi care de care mai frumoase și mai ochioase.

Întrucât bâlciul mai purta și numele de târg (unde te târguiai când cumpărai sau vindeai), dar și de iarmaroc (obor de vite), aici țăranii vindeau ori cumpărau cartofi, ceapă, semințe, boabe, porumb, ovăs, orz, secară, saci, coșuri de nuiele, coșărci, măturoaie, instrumente agricole (sape, greble, furci, ciocane etc), harnașament, curele, dar și animale și păsări de tot felul: găini moțate, rațe mute, oi, purcei, cai, viței. Negoțul cu vite ocupa un loc fruntaș în acele zile de mare sărbătoare.

Ca o concluzie, iată ce spunea scriitorul G.R. Melidon în anul 1855: ,,Un iarmaroc, cel mai mare din ambele noastre principate române, numit al Sf. Ilie și care ține în tot anul mai bine de 20 de zile, înlesnește tranzacțiile comerciale ale neguțătorilor de diferite nații cu Moldova. Iarmarocul acesta acesta e unul dintre cele mai înflorite din Orient.’’

                                                Lenuța Rusu

[1] Cătălin Ciolca, Cartea Fălticenilor de la A la Z, Ed. Omnia, Iași, 2005, p. 105;

[2] V. Tufescu, Pe Valea Moldovei, Ed. Științifică, București, 1970, p. 161;

[3] G. Melidon, Călătorie în Moldova de Sus, Iași, 1855, p. 389;

[4] V.I. Ghica, Icoane ale vieții românești de ieri…