Proiectul cultural „Fălticeni, mon amour” continuă cu o expoziție de pictură și lansare de album semnată de artistul plastic Dan Grigoraș. Evenimentul va avea loc între 13 și 20 septembrie 2025, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni. Vernisajul este programat sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 10.00.

Expoziția de la Biblioteca Municipală propune publicului un dialog între culoare și timp, între fluiditatea trăirilor și expresia plastică. „Meandrele timpului” devine astfel un prilej de reflecție și întâlnire cu un artist consacrat al artelor vizuale românești.

Evenimentul este organizat de Clubul Rotary Fălticeni, în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni, în cadrul proiectului „Fălticeni, mon amour”.

Născut pe 25 decembrie 1952 la Botoșani, Dan Grigoraș este absolvent al Facultății de Arte Plastice a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, promoția 1977. A urmat, între 2004 și 2006, un masterat în Artă Vizuală, Design și Imagine Publicitară Asistată de Calculator.

De-a lungul carierei, a expus la Iași, Suceava, Bacău și Fălticeni, dar și în cadrul unor festivaluri și saloane internaționale. Printre participările notabile se numără expozițiile organizate la Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni (1977), Festivalul Național de pictură și grafică „Voronețiana” Suceava (1978), precum și „Saloanele Moldovei” Bacău–Chișinău (2012).

Artistul a avut și experiențe de documentare artistică în mai multe țări europene – Italia, Belgia, Luxemburg, Germania, Marea Britanie, Franța, Grecia și Turcia.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura