Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni marchează, printr-un eveniment editorial de excepție, împlinirea a jumătate de secol de existență.

Sâmbătă, 13 septembrie 2025, de la ora 12.00, în incinta muzeului va avea loc lansarea albumului de artă „Un templu al artelor românești. Muzeul Ion Irimescu din Fălticeni – 50”, semnat de scriitorul și jurnalistul Grigore Ilisei.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Fălticeni, Rotary Club Fălticeni și Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, cu sprijinul C.A.R. Învățământ Fălticeni.

Albumul reconstituie, prin texte și imagini, istoria și impactul cultural al celei mai mari colecții de autor din România, donată de maestrul Ion Irimescu orașului natal.

La lansare vor lua cuvântul Maria Bilașevschi și Mihaela Grădinariu, personalități culturale care vor aduce în prim-plan semnificația operei irimesciene pentru patrimoniul artistic românesc.

„Un templu al artelor românești” este mai mult decât o carte aniversară – este o mărturie despre generozitatea unui artist care a ales să lase Fălticeniului moștenirea unei vieți întregi de creație.

Publicul este invitat să participe la acest moment special, care deschide seria manifestărilor dedicate aniversării a 50 de ani de existență a Muzeului „Ion Irimescu”.


Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la F.ONLINE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura