Parteneriatul la scară mică pentru formare profesională Erasmus+ 2023-1-TR01-KA210-VET-000155550 “Strengthening Traditional Board Games through Vocational Education and Raising Awareness” a ajuns la ultima întâlnire, care s-a desfășurat între 7-10 octombrie 2025 la Centro de Estudios Ceinmark – Santander (Spania).

Proiectul a fost promovat de către liceul Zonguldak Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi – Turcia, împreună cu partenerii din Italia, Spania, și România. Scopul acestuia este popularizarea, promovarea și valorificarea în mod digital a jocurilor de societate tradiționale. 

Această întâlnire a cuprins demonstrații de jocuri de societate din Turcia, Italia și România. Practic, profesorii din țările vizitatoare i-au învățat pe elevii școlii gazdă aceste jocuri, apoi s-a organizat o competiție, iar câștigătorii au fost răsplătiți cu premii și diplome. Elevii participanți au demonstrat că le place competiția, spiritul de echipă, întâlnirea fiind foarte animată. 

Delegația română a fost alcătuită din prof. Cristina Buta, responsabil de proiect, prof. Alina Busuioc și prof. Cristinel-Petrică Acatrinei-Vasiliu, directorul școlii. România a promovat prin acest proiect jocul „Nu te supăra, frate!”, care în România este foarte popular atât printre tineri, cât și pentru cei trecuți de 40-50 de ani. Varianta internațională a acestui joc se numește LUDO, sau Parchisi (așa cum se numește jocul indian din care provine).

Învingătorii au fost premiați cu seturi de jocuri, rechizite, dulciuri, materiale promoționale. A fost un succes, ca de fiecare dată, elevii fiind foarte competitivi. Faza finală și premierea participanților au avut loc la Palatul Madalena, situat pe plaja orașului Santander. Dealtfel, pe lângă concursuri, participanții au putut admira orașul, perlă a Cantabriei, dar și zona înconjurătoare.

La Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni s-a înființat deja și este activ un club al jocurilor de societate, unde elevii se întâlnesc periodic și joacă jocurile care au fost promovate prin acest proiect: „Nu te supăra, frate!”, „Scoppa”, „El Cinquillo” sau „Mangala”. În fiecare an, în săptămâna „Școala altfel se organizează câte o mini-competiție de jocuri. Este de admirat energia pozitivă pe care jocul față în față o aduce, cu asemenea ocazii. Totuși, variantele on-line realizate prin proiect pentru toate cele 4 jocuri vor fi disponibile, la finalul proiectului, pe site-ul acestuia, https://www.stebogvera.com/ 

Activităţile proiectului vor contribui din plin la stimularea interesului pentru învățare al elevilor, permițând profesorilor să încerce diferite metode de predare, inspirate din strategia acestor jocuri.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura