O sală de jocuri din Fălticeni (bulevardul 2 Grăniceri) a fost scena unei tâlhării comise în primele ore ale zilei de vineri, 14 noiembrie, la scurt timp după ce autorul jucase la aparate. Potrivit anchetei, bărbatul a petrecut aproximativ 15 minute în interior, apoi a amenințat angajata și a fugit cu 6.440 lei și un telefon mobil.
Intervenția polițiștilor de la investigații criminale din Fălticeni, sprijiniți de echipe ale IPJ Suceava, a dus la identificarea și reținerea suspectului în timp foarte scurt. Acesta și-a recunoscut fapta și a predat telefonul și o parte din bani, aproximativ 4.500 lei.
În baza probatoriului, Judecătoria Fălticeni a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile pentru infracțiunea de tâlhărie calificată.
Descoperă mai multe la F.ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
