Consiliul Local Fălticeni a aprobat programul oficial al manifestărilor dedicate hramului municipiului. Evenimentele se vor desfășura în perioada 10–26 iulie și vor include spectacole, competiții sportive, festivaluri, ceremonii, târguri și tradiționalul Bâlci de Sfântul Ilie.
Fălticeniul se pregătește pentru una dintre cele mai ample ediții ale Zilelor Municipiului din ultimii ani. Programul aprobat de Consiliul Local cuprinde concerte cu artiști cunoscuți, competiții sportive, manifestări folclorice, premierea elevilor, Nunta de Aur, procesiunea de Sfântul Ilie și tradiționalul foc de artificii. Bugetul aprobat pentru organizare este de 360.728 de lei.
Municipiul Fălticeni va îmbrăca haine de sărbătoare în luna iulie, după ce Consiliul Local a aprobat programul oficial al Zilelor Municipiului Fălticeni 2026, eveniment organizat cu prilejul hramului orașului, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Manifestările se vor desfășura în perioada 10–26 iulie, reunind activități culturale, sportive, religioase și de divertisment dedicate tuturor categoriilor de public.
Artiști consacrați și spectacole în aer liber
Punctul central al manifestărilor îl vor reprezenta spectacolele organizate în perioada 18–20 iulie, pe scena amenajată în parcarea Stadionului „Nada Florilor”.
Prima seară, sâmbătă, 18 iulie, îi va aduce în fața publicului pe invitații Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” și ai Clubului Copiilor Fălticeni, alături de GBZZ777, Atlass & Ako, Alexandra Burian, iar invitații speciali vor fi Trupa AP3, Yannis Pavel și Andreea Bănică.
Duminică, 19 iulie, scena va fi dedicată muzicii populare. Pe lângă gala Concursului Interjudețean de Folclor „Șezătoarea Copiilor”, vor evolua artiști locali și invitați precum Lenuța Rusu, grupurile Moldava și Micii Răzeși, Mugurașii din Mălini, Alexandra Burian, iar recitalurile speciale vor fi susținute de Grigore Gherman, Dana Dăncilă, Ciprian și Doina Petroaie și Laura Haidău.
Luni, 20 iulie, în ultima seară a spectacolelor, vor urca pe scenă invitații Centrului Cultural și ai Clubului Copiilor, Rareș Bălan, iar recitalurile principale vor fi susținute de Andrei Bănuță și Trupa Alb Negru. Programul se va încheia, la miezul nopții, cu tradiționalul foc de artificii, organizat în zona centrală a orașului (Piața „Nada Florilor”).
Sport, tradiții și evenimente pentru întreaga comunitate
Programul din acest an începe încă din 11 iulie, cu turneul de tenis de masă din circuitul AmaTur, urmând ca între 14 și 20 iulie Stadionul „Nada Florilor” să găzduiască tradiționalul Bâlci de Sfântul Ilie.
În perioada 18–20 iulie va avea loc și Târgul de Antichități (pe aleea pietonală), iar pe 18 iulie este programată Cupa „Nada Florilor” la tenis de câmp, pentru copii și mămici.
Tot pe 19 iulie se va desfășura Concursul Interjudețean de Folclor „Șezătoarea Copiilor”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate tinerilor interpreți de muzică populară, organizat în parteneriat cu Clubul Copiilor Fălticeni. Concursul va fi găzduit dimineață, de la ora 10.00, de Centrul Cultural „Gr. V. Birlic”.
Premierea elevilor și Nunta de Aur
Programul păstrează și evenimentele devenite tradiție în comunitate.
Sâmbătă, 19 iulie, la Baza de agrement „Nada Florilor”, municipalitatea va premia elevii care au obținut rezultate deosebite la Evaluarea Națională și Bacalaureat, urmând ca lista beneficiarilor să fie aprobată după afișarea rezultatelor finale ale examenelor.
Luni, 20 iulie, va avea loc ceremonia Nunta de Aur, dedicată cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, organizată în colaborare cu Protopopiatul Fălticeni și Catedrala „Învierea Domnului”.
Procesiune religioasă și hramul municipiului
Dimensiunea spirituală a sărbătorii va fi marcată prin Procesiunea de Sfântul Ilie, organizată în seara zilei de 19 iulie, cu plecare de la Biserica „Sfântul Ilie”, precum și prin Sfânta Liturghie oficiată în ziua hramului, 20 iulie.
Roți Legendare încheie programul
După încheierea manifestărilor dedicate hramului, seria evenimentelor continuă pe 26 iulie, când în zona centrală a municipiului va avea loc expoziția de vehicule istorice „Roți Legendare”, organizată în parteneriat cu Retromobil Club România – Filiala Suceava.
Organizarea ediției din acest an a programului Zilele Municipiului Fălticeni se realizează în parteneriat cu YANNIS BABY – PARK SRL, iar pentru desfășurarea întregului program Consiliul Local a aprobat alocarea sumei de 360.728 de lei din bugetul local, o parte dintre cheltuieli urmând să fie acoperite prin sponsorizări atrase de organizatori.
Descoperă mai multe la FOnline
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.