Cele două sportive din Fălticeni au plecat spre München alături de antrenorul Andrei Pinticanu. Daria Silișteanu își apără titlul european la 100 metri spate, iar competiția reprezintă și ultimul test înaintea Jocurilor Olimpice de Tineret de la Dakar.

Fălticeniul va fi din nou reprezentat la cel mai înalt nivel al natației europene. Aissia Prisecariu și Daria Silișteanu vor înota pentru România la Campionatul European de Înot pentru Juniori, programat în perioada 7–12 iulie, la München. Cele două sportive, legitimate la CSM Constanța, pregătite de antrenorul Andrei Pinticanu, se numără printre principalele speranțe ale delegației României.

Cele două sportive au plecat spre Germania împreună cu antrenorul Andrei Pinticanu, după o perioadă intensă de pregătire desfășurată în principal la bazinele din cadrul Bazei de Agrement „Nada Florilor” din Fălticeni. Pentru acomodarea cu condițiile de concurs, ultimele antrenamente au avut loc în bazinul olimpic de 50 de metri din Bacău.

Probe importante pentru cele două sportive

La întrecerea continentală, Aissia Prisecariu va concura în probele de 100 și 200 de metri spate, în timp ce Daria Silișteanu va lua startul în cursele de 50 și 100 de metri spate.

Daria Silișteanu își apără coroana europeană

Pentru Daria Silișteanu, ediția din acest an are o miză specială. Sportiva din Fălticeni este campioană europeană en titre la 100 metri spate, titlu pe care l-a cucerit în ultimii doi ani consecutiv la nivel de juniori. În palmaresul său se regăsește și medalia de argint la Campionatul Mondial de Juniori, tot în proba de 100 metri spate, performanță care a confirmat-o între cele mai valoroase înotătoare ale generației sale.

Campionatul European de la München reprezintă și un test important înaintea următoarei mari provocări internaționale. Daria Silișteanu este singura sportivă din România, la feminin, calificată la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar, competiție programată la finalul lunii octombrie.


Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la FOnline

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura