În ziua de 8 septembrie 2026, zi de mare sărbătoare și cinstire a Nașterii Maicii Domnului, prietena dragă a comunității culturale fălticenene, dr. Maria Roxana Cristian, a fost însoțită de cei apropiați pe ultimul drum al viețuirii sale pământești. Slujba oficiată, în Biserica Nașterea Maicii Domnului din București, de soborul a nouă preoți în frunte cu PS Timotei Aioanei, s-a constituit într-o ofrandă de prețuire și recunoștință pentru ceea ce și-a împlinit fără rest viața aleasă și plină de jertfelnicie, trăită ca o ardere de tot.
Parafrazând pe Arghezi vorbind despre Eminescu, se poate spune acum că „Nu poate să ajungă vorba până la ea fără să îi tulbure tăcerea. Trebuie vorbit pe șoptite.ˮ
Așadar, cu voce scăzută, mărturisesc bucuria smerită de a fi fost mesagera Țării de Sus, având parte de câteva ceasuri de reculegere la căpătâiul făpturii ei minunate, transfigurate de trăire aleasă și suferință. Privindu-i chipul peste care se așternuse frumusețea nepământească, mi-a apărut ca o muceniță din alte vremuri, model pentru noi de împlinire a misiunii și a talanților cu care a fost trimisă în lume. Mă număr printre fălticenenii privilegiați să o asculte la acele faste întâlniri, o vreme chiar „sub pecetea taineiˮ, comuniuni speciale care s-au petrecut la Fălticeni, sistematic vara, în miez de iulie, vreme de 40 de ani.
Deși drumurile ei la Fălticeni începuseră demult, din 1984, când Vasile Lovinescu, Marele Prieten, pleca la Ceruri, până acum doi ani, când descindea pentru cea din urmă oară în „Agartha fălticeneanăˮ, pașii au purtat-o aici ca într-un pelerinaj sacru. Plină de uimire ˗ ca de fiecare dată când am avut parte de acele „ospețe de nemurireˮ la colocviile „Sub somnul Lovineștilorˮ˗ însoțind-o la momentul trecerii în lumina veșniciei, am remarcat șirul coincidențelor neîntâmplătoare: cununa celor 88 de ani marcați de 8-ul infinit al zilei în care trupul i se restituie țărânii de Sfânta Maria, patroana ei, mijlocitoarea care a sunat buciumul Vieții veșnice pentru a-i deschide calea spre a se strămuta în Lumină și amintire.
Abia acum înțeleg sensul acelui adevăr revelator din scrierile sale care ne-au rămas tezaur: bucuria adevărată niciodată nu piere. Bucuria se preschimbă și preschimbă și pe acela care a gustat-o vreodată…
Prezența rafinată, vocea caldă cu timbrul inconfundabil și catifelată rostire se preschimbă acum în amintire luminoasă pentru toți cei asupra cărora și-a revărsat dragostea.
Deși aparținea prin obârșie Munteniei, deși a viețuit la București, „Agatha fălticeneanăˮ, cum numea ea spațiul fabulos al urbei noastre de pe Șomuz, avea funcție specială în sufletul ei: „Oriunde m-aș fi găsit, mă aștepta deja sau mă prindea din urmă aureola Fălticenilor.ˮ De acum înainte, fața nevăzută a târgului nostru misterios cu cărări neștiute, străbătute alături de Marele Prieten, inițiatul Vasile Lovinescu, de la Nada Florilor la Dumbrava minunată a Buciumenilor, de la Poarta Rădășenilor la culmea Halmului, trece în altă poveste…
La masa umbrelor gânditorului Vasile Lovinescu, profesorului Vasile Gh. Popa, a profesoarei Mioara Gafencu și a altor mulți oameni de seamă, Cinei celei de taină i se alătură acum Maria Roxana cea aleasă, Preoteasă a iubirii și cunoașterii cu Duhul.
Drum lin în Lumină, draga noastră Doamnă, aleasă călătoare prin Agartha cerească!
Eleonora Bulboacă
Maria-Roxana Cristian(1938-2026), doctor în Științe medicale, cadru universitar la U.M.F. Buc., prof. de religie, autoare de cărți, studii și traduceri, duce mai departe cunoașterea spirituală a lui Vasile Lovinescu a cărui operă o editează și tipărește (între 1994-2024), la Ed. Rosmarin pe care o înființează în acest scop
Expresia făptură minunată și prietenă adevărată a ținuturilor fălticenene aparține PS Timotei Prahoveanul
Roxana Cristian, Agartha fălticeneană, ed. Rosmarin, Buc., 2012, cartea în care apar multe din comunicările privind legăturile speciale ale autoarei cu orașul și lumea Fălticenilor
Descoperă mai multe la FĂLTICENI ONLINE
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.