Video: Concertul caritabil „Un Crăciun pentru fiecare” organizat în Protopopiatul Fălticeni
Duminică, 4 decembrie 2022, Biserica Sf. Ilie din Fălticeni a găzduit o nouă ediție a Concertului caritabil de colinde “Un…
Duminică, 4 decembrie 2022, Biserica Sf. Ilie din Fălticeni a găzduit o nouă ediție a Concertului caritabil de colinde “Un…
Seria conferințelor preoțești în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a continuat marţi, 1 noiembrie 2022, cu întâlnirea din Protopopiatul Fălticeni, la…
Miercuri, 14 septembrie 2022, la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioșilor…
Chiar dacă este vară, gândirea, și mai mult decât atât, simțirea noastră, nu trebuie să ia vacanță. Mai ales atunci…
Sfânta Lumină s-a pogorât sâmbătă, 23 aprilie, în jurul orei 14:30, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, a anunțat Agenția…
Protoieria Fălticeni, prin Biroul de Asistență Socială, a organizat, în data de 20 septembrie, 2021, în parteneriat cu Societatea Națională…
În cadrul programului de manifestări Zilele Municipiului Fălticeni, Protopopiatul Fălticeni a organizat tradiţionala procesiune cu sfintele moaşte ale Sfinţilor Epictet…