Participarea părinţilor la festivităţile care vor fi organizate la sfârşit de an şcolar sunt condiţionate de vaccinare sau prezentarea unui test negativ.
Condiţiile restrictive pentru organizarea festivităţilor, la sfârşit de an şcolar, sunt prevăzute într-o hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă care are la bază ordinul comun al ministrului educaţiei şi ministrului sănătăţii.
Respectivul ordin prevede ca festivităţile organizate în spaţii deschise, prilejuite de terminarea anului şcolar să poată fi desfăşurate cu participarea elevilor şi a personalului didactic, precum şi a aparţinătorilor, dacă aceştia din urmă sunt persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore.
Părinţii au şi alte opţiuni: prezentarea unui rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, fie dovedesc cu acte medicale că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.