Furnizarea apei este întreruptă luni, 13.11.2023, între orele 08:30 - 15:00, pentru remedierea unei defecțiuni pe strada Nufărului. Străzi afectate: Horticolei (parțial), Spicului, Nufărului, Doboșari.

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat că au fost depuse 2407 contestații ale candidaților suceveni, după afișarea rezultatelor la Bacalaureatul din vara anului 2021.

 Contestațiile au fost depuse/transmise în cursul zilei de luni, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.

Iată cum se prezintă situația contestațiilor, detaliat pentru fiecare disciplină din cadrul examenului: Biologie – 398, Chimie – 4, Economie – 3, Filosofie – 2, Fizică – 31, Geografie – 100, Informatică – 20, Istorie – 246, Limba romană – 920, Logică, argumentare și comunicare – 192, Matematică – 479, Psihologie – 7, Sociologie – 5.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

În județul Suceava, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 69,22% (67,13% în sesiunea iunie-iulie 2020). Pentru promoția curentă, rata de promovare este 73,15%, iar pentru promoțiile anterioare – 30,57%, ne-a informat conducerea ISJ Suceava.

Au promovat 3437 de candidați, dintr-un total de 4965 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3297 de candidați provin din promoția curentă, iar 140 de candidați din promoțiile anterioare.

2 candidați au obținut media 10.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 39 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 1 a obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
  • 71 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 22 / Istorie – 49)
  • 282 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

About Author

ByB.P.