Home Local Fălticenenii au fost invitați să descopere lumea extraordinară a științei

Fălticenenii au fost invitați să descopere lumea extraordinară a științei

by A.S.
0 comment

Pe 24 și 25 septembrie, toți cei interesați au fost invitați să descopere lumea extraordinară a științei, prin zeci de activități destinate minților curioase de toate vârstele: zone pline de jocuri, concursuri cu premii, experimente sau expoziții pentru stimularea creativității, a gândirii critice, a curiozității, dar și dezbateri sau conferințe pe teme de interes în cercetare.

Evenimentul, desfășurat sub tema „ReCoNnect – The Green Deal”, a adus zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg, în numeroase orașe din țară într-un mod interactiv, educativ și distractiv.

La Suceava, evenimentul s-a desfășurat pe 24 septembrie, între orele 16.00 și 22.00, pe platoul din fața Universității „Ștefan cel Mare”.

Sâmbătă, 25 septembrie, evenimentul a continuat în municipiul Fălticeni, în Piața „Nada Florilor”, între orele 10.00 și 14.00.

Activitățile din Fălticeni, organizate pe opt ateliere, au fost coordonate de prof. dr. Petru Crăciun, recunoscut pentru performanțele lotului național de astronomie.

La reușita evenimentului au colaborat Societatea Științifică Cygnus Suceava, Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava, Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” Fălticeni, Colegiul Național “Nicu Gane”.

Cele mai mari institute de cercetare și cele mai importante instituții de învățământ superior din România și-au unit eforturile pentru a oferi o experiență spectaculoasă publicului.

Noaptea cercetătorilor europeni se desfășoară anual în peste 300 de orașe europene, iar în România, anul acesta, a avut loc în orașe precum București, Timișoara, Cluj, Suceava, Galați, Brăila, Baia Mare și multe altele.

Cu ocazia evenimentului, publicul larg a putut intra în dialog cu cercetători și a putut urmări experimente spectaculoase, demonstrații live și conferințe fascinante de știință.

GALERIE FOTO – FĂLTICENI ONLINE

You may also like

Fălticeni Online

Știri locale, regionale și naționale. Evenimente culturale și sportive. Foto și video reportaje.

Proiect editorial personal şi independent.

Rulează videoul

Ultimele postări

@2022 – All Right Reserved. Fălticeni Online

%d blogeri au apreciat:
98450705